Continua reabilitarea Cetatii Oradea. (Galerie FOTO)
Stiri Oradea

Continua reabilitarea Cetatii Oradea. (Galerie FOTO)

Sunt în curs de execuție lucrările de reabilitare, restaurare și refuncționalizare a zidurilor Cetății Oradea, aproximativ 33% din lucrări fiind efectuate. Lucrările se realizează  în cadrul proiectului „Reabilitarea, restaurarea și refuncționalizarea zidurilor Cetății Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic  Cetatea Oradea –  Centru multicultural și multiconfesional european- Etapa III.  Consolidarea și restaurarea zidurilor Bastioanelor Ciunt și Bethlen respectiv a curtinei nordice și vestice ”.

Proiectul este finanțat în  cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiție 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural, apelul de proiecte POR/2018/5/5.1/7 regiuni/proiecte nefinalizate.

Pentru execuția lucrărilor cuprinse în acest proiect, s-a încheiat contractul de lucrări nr. 276736/11.07.2018. cu ASOCIEREA  SC DRUM ASFLAT SRL & SC TRAMECO SA & SC LEMACONS SRL. 

Valoarea contractului de execuție a fost actualizată în baza OUG 114/2018 privind modificarea și completarea Legii nr. 227/2005 privind Codul Fiscal și este de 9.627.871,69 lei fără TVA. Termenul pentru execuția lucrărilor este de 30 de luni.

În perioada martie – septembrie 2019  au fost executate lucrări la:  Curtina nordică (cea dintre Bastionul Ciunt și Bastionul Aurit), Bastionul Ciunt, Curtina Vestică ( cea dintre Bastionul Ciunt și Bastionul Bethlen) și la Bastionul Bethlen.

La Curtina Nordică s-au executat lucrări la zidul dinspre șantul cetății la coronamentul și la zidul interior, spre corpul L, constând din:  curățare ziduri și coronament; desfacere asize degradate (extragere cărămizi rupte sau subrede); injectări cu var ale fisurilor și crăpăturilor; zidărie de epocă, completare, retesere zidărie; completări piese lipsă la brâul din piatră, rostuirea zidăriei si a brâului din piatră.

La Bastionul Ciunt s-au executat lucrări la drumul de rond și la parapetul drumului de rond în zona nordică a bastionului.

De asemenea s-au executat lucrări de curățare ziduri, coronament și zona drum de rond; desfacere asize degradate (extragere cărămizi rupte sau șubrede; zidărie de epocă, completare, retesere zidărie; rostuirea zidăriei; pregătirea stratului suport (agregate și beton ) pentru pavajul din cărămizi dublu presate al drumului de rond.

În ceea ce privește Bastionul Bethlen, aici s-au executat lucrări la ziduri (spre șantul cetății), la parapetul drumului de rond și de sistematizare verticală la platforma bastionului, în vederea amenajării unui parc cu alei și spații verzi.

La zidurile exterioare s-au executat următoarele lucrări: curățare ziduri și coronament; desfacere asize degradate (extragere cărămizi rupte sau subrede);  injectări cu var ale fisurilor și crăpăturilor; zidărie de epocă, completare, retesere zidărie; completări piese lipsă la brâul din piatră, completarea elementelor de soclu și a elementelor de colț ale bastionului, rostuirea zidăriei, a brâului, soclului și a elementelor de colț.

La zidurile interioare au avut loc lucrări de curățare ziduri, coronament și zona drum de rond; desfacere asize degradate (extragere cărămizi rupte sau subrede; zidărie de epocă, completare, retesere zidărie; rostuirea zidăriei; pregătirea coronamentului în vederea placării cu cărămidă dublu presată.

La drumul de rond: săpături pentru coborarea cotei de calcare, pregătirea stratului suport (agregate și beton ) pentru pavajul din cărămizi dublu presate al  drumului de rond.

La platforma bastionului: sistematizare pe verticală și terasamente în vederea profilării viitorului parc, pregătirea infrastructurii gradenelor și aleilor; terasamente la grajdul de lângă cazemata nordică a bastionului în vederea amenajării unei terase; zidărie pentru împrejmuirea terasei, infrastructura aferentă pavajului viitoarei terase.

La Curtina Vestică s-au executat lucrări înspre incinta Cetățtii, constând din: curățare ziduri și coronament; demolare zidărie modernă, desfacere asize degradate (extragere cărămizi rupte sau subrede); zidărie de epocă, completare, retesere zidărie.

La corpul F a fost necesară demolarea parțială a zidurilor existente și golirea cazematei. Aici lucrările au continuat cu reparații ziduri, subzidiri la fundații și realizarea structurii de rezistență a subsolului corpului F: fundații, stâlpi de susținere, grinzi metalice. Au fost realizate zidurile de compartimentare ale subsolului (grupuri sanitare) precum și lucrări de canalizare aferente acestora.

Până la această dată au fost decontate lucrări în proporție de 25,80% .

loading...