Concert de colinde in scop caritabil la Filarmonica de Stat Oradea
Diverse

Concert de colinde in scop caritabil la Filarmonica de Stat Oradea

Sărbătoarea Crăciunului înseamnă pentru noi un prilej de a vă invita la un concert de colinde, plin de emoție, alături de invitații noștri, în seara de vineri, 13 decembrie la Filarmonica de Stat Oradea, începând cu ora 18.

Pe scena Filarmonicii vor evolua voci extraordinare, oameni modești, cu suflete calde și pline de dorința de a oferi auditoriului o armonie sunete și vibrații.

Colindele tradiționale românești vor fi interpretate de cunoscuta interpretă de muzică populară Veta Biriș, invitata specială a serii, cu vocea ei unică, impresionantă. Veta Biriș va fi acompaniată la clape de Moldovan Nicu Paul și de Cătălin Jurca la saxofon. Alături de ea vor mai colinda, Alexandru Mihai Carțiș, Andreea Chișe, Dana Jurjuț, Teodora Șandru.

Spectacolul se va desfășura cu casa închisă deoarece toate biletele puse în vânzare s-au epuizat, odată cu promovarea evenimentului în mediul online.

Sumele de bani obținute în urma vânzării biletelor vor fi donate Asociației S.O.S. Autism Bihor.


loading...