Asociația de Futnet România a primit cu mare bucurie vestea conform căreia cel mai titrat club care se preocupă de futnet, CS Tengo Salonta, a luat poziție vizavi de o realitate evidentă.
Prin vocea jurnalistului sportiv Petru Boroș, el însuși un element de valoare pentru promovarea futnetului și a valențelor sale social-sportive, s-a transmis către Direcția Județeană de Sport și Tineret a județului Bihor, o scrisoare în care se explică în mod clar poziția CS Tengo Salonta și, implicit, a futnetului românesc.
În acel document, Petru Boroș și CS Tengo Salonta demonstrează că sportivii bihoreni au ales calea corectă, dorind să concureze alături de cei mai puternici practicanți ai tenisului cu piciorul. Varianta respectivă o înlocuiește pe cealaltă, care propune obținerea de medalii și premieri naționale la final de an, într-o competiție inegală din punct de vedere valoric.
Salontanii privesc lucid situația și nu solicită includerea performanțelor obținute de sportivii de la CS Tengo Salonta în topurile de final de an ale instituției bihorene, atât timp cât futnetul nu este recunoscut, în mod oficial, ca disciplină sportivă. Singura lor doleanță, la care ne raliem de altfel, este menționarea de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor, a performanțelor obținute de sportivii de la CS Tengo Salonta, sub tricoul echipei naționale a României, la Campionatele Mondiale de futnet de la Brno, care au avut loc în perioada 18-22 noiembrie 2016.
În cuvântul de adresare al iubitorilor de futnet din Salonta se mai arată că sub egida CS Tengo Salonta se pregătesc, în acest moment, 30 de sportivi, de la grupa de inițiere (10-12 ani), până la cel mai înalt nivel de perfecționare (Georgel Bobiș). Întâmpinarea salontantă către DJST Bihor subliniază caracterul de sport de masă al tenisului cu piciorul, dar și posibilitatea de participare la competiții, pentru cei care doresc, oferită de către Asociația de Futnet România, organizație neguvernamentală afiliată la UNIF, forul diriguitor al futnetului, la nivel internațional.
Finalul scrisorii respective ne emoționează și mai mult, în condițiile în care se specifică, deci se aduce la cunoștința unei autorități tutelare teritoriale, DJST Bihor, faptul că Asociația de Futnet România va lansa, pe parcursul anului 2017, campania Tenisul cu piciorul sport național.
Considerăm această luare de poziție drept corectă, motiv pentru care salutăm inițiativa CS Tengo Salonta, care a căpătat formă concretă grație dibăciei profesionale a jurnalistului Petru Boroș.
Asociația de Futnet România mulțumește public lui Petru Boroș, dar și CS Tengo Salonta, pentru munca depusă în scopul promovării futnetului și valorilor sale.
Cristian FRISK
Ne găsiți și pe Google News