Anunțuri publicitare
CJ Bihor “anunta ca va anunta cat de curand”, zboruri internationale din Oradea
Stiri Oradea

CJ Bihor “anunta ca va anunta cat de curand”, zboruri internationale din Oradea

În ultimele luni, conducerea Consiliului Județean Bihor și a Aeroportului Internațional Oradea au continuat demersurile pentru ca odată cu predarea-preluarea celui de-al doilea terminal, să putem porni într-o ofensivă regională de pe poziții stabile, anunta acestia intr-un comunicat.

Din luna octombrie, singura companie aeriana care efectua zboruri internationale isi va inceta activitatea pe Aeroportul Oradea, iar CJ Bihor anunta ca se afla in tratative avansate cu 3 companii de zbor internationale si ca va anunta ulterior 4-5 zboruri cu plecare catre Europa.

“Tratativele purtate cu 3 companii din domeniul zborurilor internaționale se apropie de final, iar odată cu finalizarea unor detalii de ordin tehnic, urmează să fie anunțate cât de curând cele 4 sau 5 destinații prin care Bihorul nu doar va rămâne conectată la Europa de Vest, ci va intra într-o nouă etapă a mobilității aeriene durabile.”

Viitoarele destinații au la bază trei piloni, dintre care se remarcă cifrele impresionante de călători pe care le-a avut Bihorul în ultimul an și jumătate, cu un grad de ocupare peste cele mai optimiste așteptări. Un altul a fost și este necesitatea ca principiul mobilității cetățenilor să fie transpus bihorenilor prin destinații de top la un zbor distanță, care să aibă în vedere atât criteriul diasporei, cât și atragerea de turiști înspre județul nostru. Și nu în ultimul rând, infrastructura de care vom dispune din octombrie va trebui să sporească în mod considerabil conectivitatea regională a Bihorului, fiind un motor al dezvoltării economice.

Ultimele 6-8 luni au fost o perioadă de grea încercare pentru zborurile internaționale europene, tocmai de aceea am fost nevoiți să respectăm cu strictețe confidențialitatea cerută de aceste companii, nedorind să aducem deficiențe politicilor comerciale ale acestora. Acest element însă, va permite ca Bihorul să intre pe harta zborurilor internaționale de pe un suport mult mai solid ca cel de până acum.

loading...