
Pentru a scoate traficul de tranzit din municipiul Beiuș către toate rutele principale, Consiliul Județean Bihor demarează procedurile pentru prelungirea centurii Beiuș către drumul județean care duce spre Stâna de Vale.
Proiectul Centura Beiuș – etapa III prevede o legătură de 1,4 kilometri cu Drumul Apusenilor, înspre Stâna de Vale. Noul drum va porni din pasajul suprateran de la capătul Centurii Beiuș înspre Ștei și va continua până la intersecția cu drumul județean 764A, în apropierea localității Mizieș, comuna Drăgănești.
„Săptămâna viitoare vom semna contractul pentru proiectare, urmând ca la finalul anului să aprobăm indicatorii tehnico-economici ai acestui nou tronson. Anul viitor, după derularea procedurii de licitație pentru selectarea unui constructor, în vară, vom începe lucrările. Acest tronson poate fi finalizat în cel mult un an.
Realizarea acestui tronson aduce câteva avantaje. Dacă vrei să mergi din Oradea spre Stâna de Vale, astăzi trebuie să tranzitezi Beiușul. Centura va asigura conexiunea care va ocoli Municipiul Beiuș. Dacă vii din Stâna de Vale și vrei să mergi în orice direcție, se va evita tranzitarea Municipiului”, a explicat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Presedintele Consiliului Judetean Bihor, Ilie Bolojan, a anuntat intr-o conferinta de presa ca lucrările la Centura Beiuș – etapa I și etapa II sunt în derulare, circulația urmând să se deschidă la jumătatea lunii septembrie, pe ambele tronsoane deodata.
Aceasta este a 5-a centura ce urmeaza sa fie deschisa anul acesta, dupa deschiderea circulatiei pe celorlalte centuri: Nojorid (iulie), Alesd (august), Osorhei (august) si Biharia (noiembrie).
Va reamintim ca tot anul acesta, in judetul Bihor, au fost deja deschise centurile Sanmartin si Santandrei, ambele in luna mai.
Ne găsiți și pe Google News