Bolojan nu se dezminte! Dupa ce in iulie va fi deschisa Centura Nojorid, in luna august se va deschide si Centura Alesd
CJ Bihor

Bolojan nu se dezminte! Dupa ce in iulie va fi deschisa Centura Nojorid, in luna august se va deschide si Centura Alesd

Lucrările la Centura Aleșd se apropie de final, stadiul fizic al execuției fiind de 90%. Constructorii toarnă în aceste zile ultimul strat de asfalt pe 3 din cei 3,6 kilometri ai tronsonului care urmează să fie deschis.

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a participat astăzi, 10 iulie, la o întâlnire de lucru la Primăria Aleșd.  

Lucrările sunt întârziate pe o porțiune de 600 de metri, în zona străzii Octavian Goga. Pe acest tronson trebuie introduse și rețelele de gaz, investiție realizată dintr-o altă finanțare, de către un alt constructor. Rețelele de gaz trebuie introduse înainte de asfaltarea acestei porțiuni, deoarece noul drum nu mai poate fi spart, fiind în garanție. Până în 24 iulie se vor termina lucrările la rețelele de gaz, urmând să se realizeze branșamentele la cele 14 locuințe limitrofe”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

La finalul lunii iulie ar urma să fie turnat asfaltul și pe segmentul de 600 de metri.

Citeste si:  Luna si centura! Ilie Bolojan anunta ca pana la sfarsitul lunii iulie Centura Nojorid va fi deschisa traficului rutier

„În prima săptămână din august vor fi realizate marcajele. Vineri, 9 august, ar urma să fie deschis circulației și acest tronson al centurii Aleșd. Cu toată întârzierea generată de procesele care au fost declanșate la centura Aleșd, finalizarea lucrărilor și deschiderea circulației pe întregul traseu va asigura tranzitarea mai ușoară a orașului și va asigura noi conexiuni cu zona în care orașul s-a dezvoltat și cu zona Aștileu.”, a adăugat Ilie Bolojan.

Vă reamintim că lucrările pe Centura Aleșd au fost blocate timp de un an din cauza contestațiilor deciziilor de expropriere emise de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Din cei 23 de localnici care au contestat aceste decizii, majoritatea au renunțat la procese. Șapte persoane au pierdut procesele, instanțele respingând cererile, iar în cazul a cinci persoane s-au pus în aplicare proceduri de executare silită.

Lungimea totală a Centurii Aleșd este de 5,8 kilometri. Vă reamintim că în septembrie 2023 a fost deschisă parțial circulația pe o lungime de 2,3 km, de la km 3+600 până la km 5+852, între DN1 și DN1H, în localitatea Peștiș, pe direcția Zalău.    

Lucrările sunt executate de asocierea de firme Drum Asfalt și Trameco, iar valoarea contractului este de 89.097.659,28 lei, inclusiv TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

Proiectul se realizează în baza unui protocol de colaborare încheiat între Consiliul Județean Bihor și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

 

Ne găsiți și pe Google News