Beius – Eveniment privat în desfășurare, cu 39 de participanți, întrerupt de polițiștii bihoreni, în cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore
Stiri Bihor

Beius – Eveniment privat în desfășurare, cu 39 de participanți, întrerupt de polițiștii bihoreni, în cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore

Duminică, 21 februarie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Beiuș împreună cu cei ai Secţiei nr.2 de Poliţie Rurală Beiuş au întrerupt un eveniment privat (nuntă) care se desfășura în spațiu închis, într-o societate comercială din municipiul Beiuș, care funcționează în regim de restaurant, încălcând astfel prevederile legale cu privire la interzicerea organizării de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.).

În momentul intervenției polițiștilor, în local se aflau aproximativ 39 de persoane. Activitatea privată din restaurant a fost întreruptă de polițiști, iar persoanele prezente legitimate.

În consecință, administratorul societății comerciale respective a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar persoanele participante la eveniment au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 19.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Beiuș continuă verificările față de persoanele participante la eveniment, cu privire la eventualitatea existenței unor măsuri de carantină sau izolare dispuse față de vreunul dintre aceștia.

Menționăm că acțiunile de verificare vor continua zilnic, la nivelul județului Bihor, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19.

  • Reamintim  faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive etc.) este interzisă, iar în situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.
  • – Scopul acțiunilor desfășurate nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19.

Ne găsiți și pe Google News