Beat fiind la volan, a accidentat un biciclist de 16 ani si a  fugit de la locul accidentului
Stiri Bihor

Beat fiind la volan, a accidentat un biciclist de 16 ani si a fugit de la locul accidentului

Marți, 7 noiembrie a.c., la ora 20.00, pe drumul județean 191/A, în localitatea bihoreană Ciutelec, un bărbat de 35 de ani, din comuna Tăuteu, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Popești – Tăuteu, a accidentat un tânăr de 16 ani, din Ciutelec, care circula pe bicicletă, în aceeași direcție, fiind echipat corespunzător pentru circulația pe timp de noapte.

În urma accidentului rutier, biciclistul a suferit leziuni ușoare.

După producerea accidentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit fața locului fără încuviințarea poliției, fiind identificat cu operativitate de polițiștii rutieri, la aproximativ 40 de minute de la producerea accidentului rutier, pe un câmp din afara localității Ciutelec.

În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, polițiștii rutieri au constatat că numărul de înmatriculare provizoriu al autoturismului condus de acesta avea valabilitatea expirată.

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Marghita l-au reținut pe bărbatul de 35 de ani pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, iar miercuri, 8 noiembrie a.c., îl vor prezenta la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita și la Judecătoria Marghita, cu propunere de arestare preventivă, acesta fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției, conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui autoturism neînmatriculat.

Polițiștii rutieri marghitani continuă cercetările în cauză sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier.

Foto: ilustrativ

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...