Astăzi, luni, 19 ianuarie 2026, au început lucrările efective la pasajul rutier subteran care se construiește în Oradea, la intersecția dintre Calea Aradului și Centura Oradea, în apropierea magazinului Jumbo, pe DN79. Constructorul a demarat forarea primilor piloți, elemente structurale esențiale care vor forma pereții de susținere ai pasajului.
În total, proiectul prevede forarea a 700 de piloți, care vor asigura stabilitatea construcției subterane. Pasajul va avea o lungime totală de 406 metri, iar valoarea contractului este de 26.453.889,63 lei, fără TVA.
Restricții de trafic până în 8 februarie
Din cauza lucrărilor, traficul rutier este afectat în perioada 19 ianuarie – 8 februarie 2026. Sensul giratoriu de sub Centura Oradea este închis, cu excepția direcției Oradea – Aeroport, unde circulația se desfășoară pe o singură bandă pe sens.
Pentru devierea traficului sunt utilizate drumurile de acces către magazinul Hornbach. Șoferii care vin dinspre cartierul Nufărul și doresc să ajungă la Aeroportul Oradea vor folosi o bandă specială cu sens unic, amenajată sub pasajul suprateran existent. Aceasta permite accesul spre drumul care duce la parcarea centrului comercial ERA și, ulterior, către DN79.
Circulația pe direcția Nufărul – Vama Borș nu este afectată de aceste lucrări.
Două pasaje în aceeași zonă
În continuarea pasajului subteran, se construiește și un pasaj suprateran peste sensul giratoriu existent, care asigură accesul către centrele comerciale Era Shopping Park, Oradea Shopping Center și Dedeman. Lucrările la acest pasaj suprateran au început în septembrie 2025.
Ambele obiective sunt realizate de asocierea de firme Selina – Drum Asfalt, iar termenul de finalizare este stabilit pentru vara anului 2026.
Prin realizarea celor două pasaje, autoritățile urmăresc fluidizarea traficului pe una dintre cele mai aglomerate artere din Oradea, la ieșirea spre Arad (DN79), zonă care concentrează numeroase centre comerciale și reprezintă principala rută de acces către Aeroportul Oradea.
Proiecte finanțate prin PNRR
Proiectele sunt rezultatul unui parteneriat între Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, finanțarea urmând să fie asigurată din fonduri europene prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Opt pasaje rutiere în Bihor
Consiliul Județean Bihor are, în diferite stadii de execuție, opt pasaje rutiere subterane și supraterane, menite să reducă blocajele de trafic din cele mai aglomerate intersecții ale județului.
Primul dintre acestea, Pasajul Oșorhei, a fost finalizat, iar traficul a fost deschis în 21 noiembrie 2025. În prezent, se lucrează la alte cinci pasaje: cele două de pe Calea Aradului (DN79), un pasaj suprateran la ieșirea din Oradea spre Biharia (DN19), un pasaj subteran la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu – Oneștilor – Lăpușului și un pasaj suprateran pe Centura Oradea, în zona Metro.
Cel de-al șaptelea pasaj va fi construit pe Centura Oradea, peste calea ferată Oradea – Băile Felix, iar al optulea este prevăzut pe strada Matei Corvin.




Un comentariu