Atentie! RAR si politistii bihoreni verifica, in trafic, daca aveti cauciucuri de iarna
Stiri Bihor

Atentie! RAR si politistii bihoreni verifica, in trafic, daca aveti cauciucuri de iarna

Vineri, 15 ianuarie a.c., în intervalul orar 06.00 – 22.00, poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor alături de specialiști de la R.A.R. Bihor au acționat pe șoselele bihorene pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă prevederile legale privind starea tehnică a autovehiculelor, pentru a verifica utilizarea anvelopelor de iarnă, în contextul condițiilor meteo – rutiere actuale și a celor care depășesc limitele legale de viteză (anexăm foto).

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în cadrul acțiunii rutiere, au fost aplicate 103 sancțiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 27.655 de lei, din care 34 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză.

Polițiștii rutieri au reținut 9 permise de conducere, din care 3 pentru conducerea unui vehicul pe un sector de drum acoperit cu zăpadă, având vehiculul echipat cu anvelope de vară, 2 pentru depășiri neregulamentare, 2 pentru necordarea priorității de trecere pietonilor, unul pentru conducere sub influența alcoolului și unul pentru nerespectarea semnalelor polițiștilor rutieri.

De asemenea, în cadrul acțiunii au fost reținute 3 certificate de înmatriculare, 2 pentru lipsa ITP și unul pentru lipsa RCA, caz în care au fost reținute și plăcuțele cu numărul de înmatriculare al vehiculului.

În cadrul acțiunii, la ora 09.50, pe drumul județean 792 A, în localitatea bihoreană Husasău de Tinca, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 106 km/h, înregistrată radar.

Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.