Atentie de unde cumparati carnea de porc
Sanatate

Atentie de unde cumparati carnea de porc

Consumul cărnii de porc asigură un important aport nutritiv pentru sezonul friguros; în unele gospodării mai este practicată şi în prezent sacrificarea/procesarea tradiţională a porcilor. Pentru ca întreaga populație să beneficieze de avantajele consumului cărnii de porc și să evite îmbolnăvirile prin trichineloză.

Trichineloza este o boală raspandită în intreaga lume fiind determinată de un nematod (vierme microscopic) numit Trichinella spiralis, care ajunge în organismul uman în urma consumului de carne infestată. Omul se infestează prin consum de carne de porc, în principal, dar și de cal, nutrie sau vânat (mistreț, urs), ce contine larve vii sau chisturi viabile. La om majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, însa există și forme clinice de boala cu evoluție severă care pot cauza moartea prin complicațiile pe care le produc.

Manifestarea clinică a bolii depinde de cantitatea de carne ingerată, de masivitatea infestării ei si de rezistența organismului. Urmatoarele semne clinice sunt sugestive pentru diagnostic: febră, edeme palpebrale (ale pleoapelor) și faciale însoțite de conjunctivită (inflamație a conjunctivei care se manifestă prin roșeață, senzație de corp străin în ochi, secreție abundentă), dureri musculare si adinamie (scăderea forței musculare), precedate sau nu de tulburări digestive (dureri abdominale, diaree, grețuri vărsături), care apar la 1-2 zile după consumul de carne infestată.

Boala nu se transmite interuman.

Factorii favorizanți ai îmbolnăvirii la om sunt reprezentați de:

  1. Consumul cărnii de porc sau vânat neexaminată trichineloscopic;
  2. Unele obiceiuri culinare: prepararea termică “în sânge” sau consumul de preparate crude sau insuficient prelucrate termic: pastramă, cârnat uscat sau afumat, șuncă;
  3. Achiziționarea de către populație a cărnii din alte locuri decât centrele comerciale specializate;
  4. Tăierea clandestină a animalelor.
loading...