Anca Grama la intalnirea cu coordonatoarele creselor din Oradea: Trebuie sa protejam copiii prin respectarea cu strictețe a regulilor sanitare
Stiri Oradea

Anca Grama la intalnirea cu coordonatoarele creselor din Oradea: Trebuie sa protejam copiii prin respectarea cu strictețe a regulilor sanitare

La sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea a avut loc întâlnirea cu coordonatoarele celor 14 creșe publice din municipiul Oradea.

La întâlnire au participat directorul DAS Oradea, d-na Anca Grama și directorul adjunct, d-na Adina Ciucioiu. A fost un bun prilej pentru ca noul director al Direcției de Asistență Socială Oradea să le cunoască pe doamnele coordonatoare ale creșelor și acestea să o cunoască la rândul lor.

În deschiderea ședinței de lucru, directorul DAS Oradea, d-na Anca Grama, a precizat următoarele: ”Mă bucur să vă cunosc și vă felicit pentru activitatea pe care o desfășurați. Voi sunteți interfața noastră cu părinții. Pe toată perioada stării de alertă, cu ajutorul dumneavoastră, am reușit să menținem creșele deschise, acest lucru fiind de un real folos părinților ai căror copii frecventează creșele.

În cadrul întâlnirii s-au purtat discuții legate de funcționarea creșelor, respectarea cu strictețe a regulilor sanitare, achiziționarea unor echipamente educaționale şi de joacă pentru copii.

De asemenea, directorul adjunct, d-na Adina Ciucioiu, a comunicat faptul că este în curs de  implementare o aplicație pentru înscrierea copiilor la creșă și gestionarea  bazei de date cu privire la copiii admiși, aplicație care este în lucru, în pregătirea perioadei de înscriere care va avea loc în luna iunie a acestui an. Se va lucra pe partea de înscrieri digitalizat, părinții având posibilitatea să încarce toate documentele pe aplicație, pe site-ul https://www.daso-oradea.ro/ro, eficientizând astfel timpul alocat acestei acțiuni. Anul 2020 a fost primul an în care înscrierea copiilor la creșă s-a desfășurat exclusiv pe mail, din cauza pandemiei, iar cu sprijinul acestei aplicații vom încerca să îmbunătățim procesul de înscriere al copiilor.

Un ultim punct al întâlnirii a fost atins prin expunerea de către fiecare coordonatoare în parte a situației proprii cu care se confruntă, inclusiv în ceea ce priveşte prezența la creşă, care putem spune că este una bună, având în vedere contextul pandemic actual.

La finalul întâlnirii, Anca Grama, directorul DAS Oradea, a punctat: „Aceste întâlniri sunt un bun prilej pentru eficientizarea muncii în echipă, pentru a dezbate împreună problemele cu care ne confruntăm. Cu sprijinul municipalității am reușit să asigurăm în această perioadă echipamentele și materialele sanitare necesare desfăşurării activității creşelor într-un mediu sigur, conform normelor sanitare impuse de legislație. Administrația locală este preocupată de buna funcționare a creșelor din Oradea, de aceea în ultimii ani s-au făcut investiții mari care au dus la crearea de bune condiții în creșele noastre, dar și în ceea ce privește extinderea unor creșe sau construirea Creșei din Parcul Industrial, pentru a crește numărul de locuri pe care îl avem la dispoziție și pentru a veni în sprijinul părinților.”