Ambasadorul Ucrainei, in vizita la Oradea, interesat de schimburi comerciale cu Oradea
Stiri Oradea

Ambasadorul Ucrainei, in vizita la Oradea, interesat de schimburi comerciale cu Oradea

În data de 24 mai 2018, Prefectul județului Bihor, domnul Ioan Mihaiu a primit vizita oficială a  Excelenței Sale, domnul Oleksandr Bankov, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în România. Întâlnirea desfășurată la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor i-a reunit pe reprezentanții autorităților publice din județ, Consiliul Județean Bihor fiind reprezentat de domnul Pásztor Sándor, Președinte, iar Primăria Municipiului Oradea de domnul Dacian Palladi, City manager.

Întâlnirea a avut scopul de a întări relațiile de colaborare dintre județul Bihor și autoritățile ucrainene și a oferit o bună ocazie pentru îmbunătățirea comunicării și a cunoașterii reciproce.

Prefectul a prezentat potențialul economic și turistic al județului Bihor și au fost amintite și colaborările culturale care se desfășoară în prezent, cum ar fi cea în domeniul artei fotografice. A fost împărtășită experiența atragerii fondurilor europene, a dezvoltării infrastructurii și interlocutorii au abordat teme legate de posibilitatea îmbunătățirii schimburilor comerciale și de construire a unui dialog inter-regional, dat fiind că în Ucraina trăiesc aproximativ 400 0000 de românofoni.

Ambii interlocutori au apreciat în sens pozitiv schimbul de informaţii din cadrul întrevederii, manifestând un interes crescut pentru o bună colaborare, aspirațiile Ucrainei vizând integrarea europeană.

loading...