Alte cinci strazi din Oradea au fost complet modernizate
Stiri Oradea

Alte cinci strazi din Oradea au fost complet modernizate

chilipirul-zilei.ro/

S-a finalizat modernizarea a încă cinci străzi din zona Gutenberg. Este vorba de străzile Alexandru Papiu Ilarian, Cheile Turzii, Dâmboviței, Năvodarilor și Digului, a căror lungime totală este de peste un kilometru.

Lucrările au fost executate de S.C. Trebor Drum Construct S.R.L, valoarea totală a acestora fiind de 1.949.106 lei (+TVA).

Străzile sunt deja marcate, urmând ca în perioada imediat următoare să aibă loc recepția.

„Dacă înainte de începerea lucrărilor, străzile aveau o stare necorespunzătoare traficului, acum locuitorii beneficiază de o infrastructură rutieră adecvată. Lucrările de modernizare au vizat amenajarea carosabilului, a trotuarelor, a acceselor la proprietăți și realizarea canalizării pluviale. De menționat că întreaga zonă Gutenberg a fost cuprinsă în programul de modernizare, Primăria Oradea asfaltând înaintea acestora și străzile: George Bota, Ion Mincu, Cărăbușului, Aurora și Arturo Toscanini”, a precizat Marcel Dragoș, viceprimarul municipiului Oradea.

decathlon.ro

Totodată, străzile Arabilor, Ioan Bușiția și Thomas Mann au fost modernizate prin fonduri europene, pe o axă dedicată zonelor defavorizate, respectiv prin proiectul „Regenerare fizică, economică şi socială a comunităţii defavorizate din zona Gutenberg, Municipiul Oradea” din cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.