Al IV-lea Festival Fux – Festivalul Teatrelor de Păpuși Profesioniste Maghiare din Transilvania
Evenimente

Al IV-lea Festival Fux – Festivalul Teatrelor de Păpuși Profesioniste Maghiare din Transilvania

Între 1-5 octombrie, Trupa Lilliput a Teatrului Szigligeti organizează a patra ediție a Festivalului Teatrelor de Păpuși Profesioniste Maghiare din Transilvania, Festivalul Fux.

Întâlnirea care îi poartă numele unei mari personalități a trupei, Paul Fux, se va desfășura timp de 5 + 1 zile (având ziua 0 în 3 septembrie, de Ziua Basmului Popular Maghiar), timp în care publicul va putea urmări 24 spectacole ale 17 de trupe, două evenimente speciale, dezbateri tip masă rotundă, dar și o conferință de teatru de păpuși.

Pe lângă cele 6 trupe profesioniste maghiare din Transilvania – Teatrul de Păpuși „Brighella” din Satu Mare, Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, Teatrul Pentruu Copii și Tineret „Ariel” din Târgu Mureș, Teatrul de Păpuși „Cimborák” din Sfântu Gheorghe, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, Trupa Lilliput din Oradea și Atelierul de Păpuși „Udvarhely” din Odorheiu Secuiesc, în acest an, vor fi invitații noștri artiștii de la Teatrul de Păpuși „Vojtina Bábszínház” din Debrețin, MárkusZínház din Pécs, Teatrul de Păpuși „Griff” din Zalaegerszeg, Trupa „Bozsik Yvette”, Teatrul de Păpuși „Fabók Mancsi”, Anna Markó-Valentyik și János Pályi. Bineînțeles, participă și în acest an Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria, dar și studenții la specializarea actor mânuitor de păpuși ai Universității de Arte Târgu-Mureș și la specializarea actorie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

La fel ca edițiile anterioare, și în acest an, Festivalul Fux se autodefinește ca festival-concurs. Membrii juriului din acest an sunt următorii: directorul Teatrului de Păpuși Vojtina,  Anikó Asbóth, actorul Botond Benedek, și criticul Tímea Papp.

Spectacolele festivalului sunt recomandate tuturor categoriilor de vârstă: pe lângă copiii preșcolari și din clasele primare, oferim spectacole liceenilor, adulților, dar și celor mai mici spectatori – bebelușii sub 3 ani.

În cadrul festivalului, va avea loc conferința intitulată „Tradiție și inovație”, care marchează 70 ani de la înființarea teatrului de păpuși din Oradea. Conferința este organizată în comun de Muzeul și Institutul Național de Istoria Teatrului (Ungaria), Teatrul de Păpuși „Budapest” și Trupa Lilliput a Teatrului Szigligeti.

Bilete și abonamente vor fi disponibile din 17 septembrie, la agenția de bilete a Teatrului Szigligeti, aflată la o nouă locație, strada Moscovei nr. 7. În stagiunea 2019/2020, programul casieriei de schimbă astfel:

  • Luni: închis
  • Marți, joi: 10-19
  • Miercuri, vineri: 13-19

O oră înaintea începerii spectacolelor.

Totodată, biletele se găsesc și online, pe pagina www.biletmaster.ro. Mai multe informații găsiți pe paginile www.szigligeti.ro, respectiv fuxfeszt.szigligeti.ro.

loading...