Accident mortal langa Valea lui Mihai, dupa o coliziune frontala intre doua masini
Stiri Bihor

Accident mortal langa Valea lui Mihai, dupa o coliziune frontala intre doua masini

noriel.ro

Luni, 8 februarie a.c., la ora 17.40, pe D.N. 19, în afara localității bihorene Valea lui Mihai, un bărbat de 53 de ani, din comuna Vetiș, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism înspre Satu Mare, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum – carosabil umed, iar la ieșirea din alveola de calmare a traficului aflată la ieșirea din Valea lui Mihai, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism, condus de un bărbat de 33 de ani, din Valea lui Mihai, autovehicul care, în urma impactului, a fost proiectat în afara părții carosabile.

După impact, primul autoturism și-a continuat deplasarea și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus tot înspre Valea lui Mihai, în spatele celui de-al doilea autoturism, de un bărbat de 30 de ani, din comuna Tarcea, județul Bihor.

În urma accidentului rutier, bărbatul de 33 de ani, din Valea lui Mihai, care conducea cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni care i-au provocat decesul. De asemenea, bărbatul de 53 de ani, care conducea primul autoturism, a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital, iar un bărbat de 33 de ani, din comuna Tarcea, pasager în cel de-al treilea autoturism, a suferit leziuni ușoare, transmite IPJ Bihor.

Polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

decathlon.ro

De asemenea ISU Crisana transmite intr-un comunocat ca, pompierii militari bihoreni au intervenit luni, 8 februarie a.c., pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe DN19, la ieșirea din localitatea Valea lui Mihai spre Carei.

Apelul prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea accidentului rutier în care au fost implicate patru persoane aflate în trei autoturisme, a fost sesizat în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” în jurul orei 17.45, moment în care, la fața locului au fost mobilizate de urgență patru echipaje de pompieri militari din cadrul Stațiilor de Pompieri Valea lui Mihai și Săcueni, cu două autospeciale de intervenție cu modul de descarcerare și cu două ambulanțe de tip B2, un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Marghita cu o autospecială de descarcerare grea, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Ajunse la locul evenimentului, echipajele de descarcerare au acționat pentru evacuarea unui bărbat rămas captiv într-unul dintre autovehiculele avariate, iar echipajele de pompieri militari paramedici și cele medicale au evaluat victimele și au acordat îngrijirile necesare persoanelor rănite.

Din nefericire, bărbatul descarcerat, aflat în stop cardio-respirator, a decedat, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale. Celelalte două persoane rănite în urma accidentului, aflate în cod galben medical (cu diferite contuzii și traumatisme), au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean.