A fost semnat contractul pentru modernizarea Drumului Judetean Salonta – Tinca. Finalizarea lucrarilor va fi in maxim doi ani
Stiri Bihor

A fost semnat contractul pentru modernizarea Drumului Judetean Salonta – Tinca. Finalizarea lucrarilor va fi in maxim doi ani

Ieri a fost semnat cu firma Diferit SRL din Cluj contractul de proiectare și execuție pentru modernizarea drumului județean DJ 795 Salonta – Tinca, anunta presedintele Consiliului Judetean, Ilie Bolojan

Drumul are o lungime de 23 km, iar valoarea contractului este de 16,5 milioane de euro. Proiectul tehnic se va realiza în următoarele 4 luni. Maxim 2 luni va mai dura obținerea avizelor. Cel mai târziu în luna septembrie, anul acesta, vor începe lucrările de modernizare. Constructorul s-a angajat ca în maxim 2 ani să finalizeze lucrările.
 
Proiectul urmează să fie finanțat din bugetul Consiliului Județean Bihor.
 
Din păcate, semnarea contractului de execuție a fost întârziată de un șir de contestații și de procese. „Le cer scuze locuitorilor din zonă pentru tergiversarea începerii lucrărilor de modernizare. Împreună cu proiectanții ne vom întâlni cu primăriile din zonă pentru a stabili detaliile tehnice legate de lucrările din intravilanul localităților: rigole, canalizări, trotuare și accese, în așa fel încât modernizarea să aducă un câștig nu doar pentru cei aflați în trecere, ci și pentru riveranii din Salonta, Tulca sau Tinca.”, a precizat Bolojan
 
Acest drum va face legătura dintre localitățile din sudul județului Bihor cu nodul rutier de la Salonta al drumului expres Arad Oradea.

Ne găsești și pe Google News