A demarat programul “Prima chirie”. Vezi cat poti primi de la stat daca te muti cu serviciul in alta localitate
Informatii utile

A demarat programul “Prima chirie”. Vezi cat poti primi de la stat daca te muti cu serviciul in alta localitate

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor anunță persoanele interesate că primește cererile însoțite de documentele necesare pentru acordarea sumelor prevăzute în programul “prima chirie” (prima de relocare).

Potrivit prevederilor legale, persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, care se încadrează în muncă  într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care își au domiciliul sau reședința și, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia, pot beneficia de o primă de relocare neimpozabilă, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (chirie și utilități) în noul domiciliu sau noua reşedinţă, dar nu mai mult de 900 de lei/lună.

Prima de relocare se acordă persoanelor care se încadrează în muncă cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni și ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea, singure sau împreună cu familia, nu depășesc suma de 5.000 lei. Prima se acordă pentru o perioadă de maxim 36 luni, cu condiția respectării condițiilor legale de acordare.

Persoanele care îndeplinesc condițiile legale sunt așteptate, în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă, să depună la AJOFM Bihor actele necesare acordării acestui drept. Prin derogare de la acest termen, prima de relocare se acordă și persoanelor care îndeplinesc condițiile legale și care s-au angajat în perioada dintre 25.01.2017, data intrării în vigoare a OUG 6/2017 care modifică și completează Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea  ocupării forței de muncă, și 06.06.2017, dată intrării în vigoare a HG 374/2017 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002. Pentru aceste persoane termenul de 60 de zile începe cu data de 06.06.2017.

 O masura asemanatoare a fost luata in 2016, de Guvernul Ciolos, ce viza persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatorii, dar și românii din diaspora.

Persoanele interesate se pot adresa pentru informații suplimentare la sediul AJOFM Bihor din Oradea, Str. Transilvaniei nr. 2, tel: 0259436821. Alte informații pot fi găsite pe site-ul agenției: www.bihor.anofm.ro.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...