91 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii bihoreni în acțiune, în ultimele 24 de ore.
Stiri Bihor

91 de participanți la trafic care nu au respectat legislația rutieră, sancționați de polițiștii bihoreni în acțiune, în ultimele 24 de ore.

Marți, 25 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în trafic în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 91 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 25.075 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut șapte permise de conducere. De asemenea, a fost reţinut un certificat de înmatriculare și au fost constatate trei tamponări. 

40 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, cinci pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, trei sancțiuni au fost aplicate pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, au fost sancționați doi pietoni care au traversat neregulamentar, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, iar 39 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

interlink.ro

Ne găsești și pe Google News