85 de elevi din Oradea in vizita la ITPF Oradea, in cadrul programului “Scoala Altfel”
Educatie

85 de elevi din Oradea in vizita la ITPF Oradea, in cadrul programului “Scoala Altfel”

Peste 85 de elevi din cadrul liceelor teoretice“Iosif Vulcan”,“Lucian Blaga” și Grădinița cu Program Prelungit nr.20 din Oradea au participat la activitatea organizată de reprezentanţii Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră ORADEA în cadrul programului „Școala Altfel”.

  Azi, 21.05.2018, poliţiştii de frontiera din cadrul I.T.P.F ORADEA au fost vizitați de 85 de elevi din cadrul liceelor teoretice “Iosif Vulcan” , “Lucian Blaga” și Grădinița cu Program Prelungit nr.20 din Oradea, în cadrul programului „Școala Altfel”.

Poliţiştii de frontieră le-au prezentat celor mici principalele atribuţii ale instituţiei şi activităţile specifice care se desfăşoară în munca de supraveghere a frontierei. Elevilor le-au fost prezentate tehnica din dotare, mijloacele de transport, aparatura de vedere pe timp de zi/noapte.

La finalul demonstraţiilor a urmat o secţiune interactivă în cadrul căreia reprezentanţii I.T.P.F ORADEA au răspuns la întrebările celor mici și au avut posibilitatea de a se urca în autospecialele de intervenţie din dotarea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Emoții, bucurie, au fost numai câteva dintre stările prin care am trecut azi cu acești școlari și preșcolari, pentru a realiza la final rezultatele bune ale activității noastre: copii mai deschiși către ceea ce-i așteaptă și majoritatea dorindu-și să se reîntoarcă la noi  în vizită la sediul inspectoratului. 

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.