În cursul zilei de luni, 22.04.2019, au fost transmise comunicările operatorilor economici care au depus oferte pentru investiția cuprinsă în proiectul „Reparații capitale și amenajări interioare sediu nou – Muzeul Țării Crișurilor Oradea – lucrări amenajare incintă și amenajări speciale de muzeu”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 Axa prioritară 5 – Conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Axa prioritară 5.1 Conservarea, protecția, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.
Procedura privind Achiziția serviciilor de proiectare (faza P.A.C. + P.T. + D.E.E. și asistență tehnică din partea proiectantului) și execuție lucrări pentru obiectivul „Reparații capitale și amenajări interioare sediu nou – Muzeul Țării Crișurilor Oradea – lucrări amenajare incintă și amenajări speciale de muzeu” s-a derulat în perioada octombrie 2018-aprilie 2019, și a avut următorii ofertanți:
- Asocierea SC CONSTRUCTORUL SĂLARD – SC NOVARTIS SRL
- Asocierea EMMECI PROJECT & BUILDING SRL – MADIBETON SRL – JONICA 2001 SOCIETA COOPERATIVA – MORARIU-CIUREA ARCHITECTS SRL
- Asocierea SC EURAS SRL – SC ARH. SERVICE GUTTMANN & COMP SRL
- Asocierea RESEARCH CONSORZIO STABILE SOCIETA’ CONSORTILE A.R.L. – S.C. ICOGE MAPICO SRL – GROMA SOCIETA’ DI INGEGNERIA – SOCIETATE CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ SIMPLIFICATĂ
Câștigător al procedurii a fost declarată asocierea SC CONSTRUCTORUL SĂLARD – SC NOVARTIS SRL, a cărei ofertă a fost de 16.239.785,66 lei fără TVA.
Termenul de depunere a contestațiilor este 02.05.2019. În cazul în care nu se înregistra contestații, contractul va fi semnat la data de 06.05.2019.
Câștigătorii vor avea la dispoziție 4 luni pentru realizarea etapei de proiectare și alte 18 luni pentru execuție, de la data semnării contractului. Investiția constă pe de-o parte, în lucrări de amenajare și dotare cu specific muzeal în spațiile destinate publicului din clădirea Muzeului Țării Crișurilor: săli de expoziție în Corp A1, Corp A etaj 1 și lapidariu pentru trei secții – Științele naturii, Istorie și Artă, și pe de altă parte, lucrări de amenajare a spațiului public aferent Muzeului Țării Crișurilor.



