fbpx
Anunțuri publicitare
130 de apartamente in blocuri ANL, gata sa fie ocupate de familiile de tineri din Oradea (FOTO)
Stiri Oradea

130 de apartamente in blocuri ANL, gata sa fie ocupate de familiile de tineri din Oradea (FOTO)

Joi, 22 noiembrie 2018, a avut loc predarea protocolului privind preluarea apartamentelor ANL de pe str. Balogh István, lângă Calea Aradului, de către Primăria Oradea, în prezența directorului general al Agenției Naționale pentru Locuințe, Andrei Țurcanu.

La conferința de presă organizată cu prilejul acestui eveniment au fost prezenți Ioan Mihaiu, prefectul județului Bihor, Doru Negruțiu, reprezentant ANL în Bihor și Grigore Băințan, reprezentant al firmei S.C. Construcții Bihor. Din partea Primăriei Municipiului Oradea a participat  viceprimarul Florin Birta.

 „Vreau să-i mulțumesc domnului Țurcanu pentru tot sprijinul pe care ni l-a acordat, pentru că Oradea are într-adevăr nevoie de aceste blocuri. Tinerii din Oradea au fost dornici să-și depună dosarele și să se mute aici după recepționare. Vreau să le mulțumesc constructorilor pentru că au făcut o treabă bună, așa cum veți vedea și dumneavoastră. Vreau să-i mulțumesc și domnului Negruț, care a fost zi de zi pe șantier pentru a avea o lucrare cât mai calitativă și bineînțeles și Prefecturii pentru sprijinul acordat. Noi suntem în faza în care vom semna săptămâna viitoare contractele cu cei care se vor muta aici, pentru a putea să-și încheie contractele cu Termoficare, cu Compania de Apă, cu Electrica etc., iar după 1 decembrie apartamentele vor putea fi locuite. Până atunci vom termina inclusiv partea de amenajare a drumului, a parcărilor din zona blocurilor, pentru a fi asigurate toate condițiile pentru locuirea în aceste blocuri”, a spus viceprimarul Florin Birta în deschiderea conferinței.

Programul „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii” se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin ANL și destinate închirierii, persoane care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă.

 „Sperăm ca aceste locuințe să fie exploatate într-un mod corespunzător, tinerii să se bucure de ele și Moș Crăciun să vină în locuință nouă aici la Oradea. Această investiție a costat aproximativ 16.500.000 lei, inclusiv TVA. Ea s-a desfășurat pe parcursul a 24 de luni și astăzi suntem mândri că putem în an centenar să recepționăm și să predăm municipiului Oradea aceste unități locative”, a spus Andrei Țurcanu, directorul Agenției Naționale pentru Locuințe.

Blocurile ANL de pe str. Balogh István au 6 scări și un număr total de 132 de unităţi locative, cu garsoniere şi apartamente. Fiecare scară dispune de 22 de apartamente, din care 15 cu 2 camere, de aproximativ 50-52 m2, 6 cu o cameră și un apartament cu 3 camere de aproximativ 70 m2. Fiecare scară este prevăzută cu un ascensor pentru 4 persoane. La intrarea în bloc a fost realizată o rampă pentru persoanele cu handicap locomotor.

Mulțumesc domnului director pentru sprijinul pe care îl dă Oradiei, și nu numai Oradiei, ci și județului Bihor, pentru că înainte de a veni aici, am fost să vizităm șantierele de la alte unități locative care vor fi date în folosință la Spitalul Municipal, unde, după cum știți, conform prevederilor legale, categorie specială, medicii vor beneficia de acele locuințe. Am fost și la Sîntandrei să vedem cum evoluează șantierul și apreciem implicarea domnului director, implicarea efectivă în teren și urmărirea modului în care evoluează construcțiile pe aceste șantiere”, a spus Ioan Mihaiu, prefectul județului Bihor.

În județul Bihor sunt în desfășurare următoarele șantiere: la Oradea 30 de unități locative pentru tineri, destinate închirierii specialiștilor din Sănătate, la Beiuș 36 de unități locative pentru tineret și la Sîntandrei 20 de unități locative.

Toată lumea laudă investiția. Un cuvânt bun pentru constructor: astăzi este ziua lui de glorie, ziua recepției, după 24 de luni de frig, ploaie, zăpadă. Este ziua lui de glorie și mulțumesc pentru colaborare Construcții Bihor, care au fost deschiși și au avut o lucrare bună”, a spus Doru Negruțiu, reprezentant ANL în Bihor.

În cadrul evenimentului a avut loc și inspecția apartamentelor ANL.

Calitatea lucrărilor este la nivelul celorlalte investiții din Oradea în domeniul spațiului locativ”, a adăugat Grigore Băințan, reprezentantul firmei S.C. Construcții Bihor.

Locuințele ANL sunt repartizate tinerilor de către autorităţile publice locale, în funcție de ordinea stabilită prin listele de prioritate întocmite în baza prevederilor legale și în limita fondului locativ disponibil în acest scop, stabilesc și încasează chiria și pot vinde apartamentele numai la cererea chiriașilor care le ocupă, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Locuințele pentru tineri pot fi cumpărate după o perioadă de închiriere de minim un an. 

Anunțuri publicitare
loading...