Anunțuri publicitare
Zi tristă pentru colectivul Teatrului Regina Maria. Producatorul Joó Iuliu a incetat din viata
Stiri Oradea

Zi tristă pentru colectivul Teatrului Regina Maria. Producatorul Joó Iuliu a incetat din viata

Teatrul Regina Maria anunta, cu profund regret, faptul ca că a plecat dintre noi, pe neașteptate, bunul lor coleg Joó Iuliu.

Joó Iuliu si-a început activitatea în cadrul Teatrului din Oradea, ca merceolog, în anul 1994, iar prin responsabilitatea și devotamentul manifestat față de atribuțiile care îi reveneau, a câștigat respect și apreciere atât din partea colegilor, cât și a conducerii. Rezultatele extraordinare pe care le-a obținut pe plan profesional i-au adus promovarea ca șef de producție, funcție pe care a îndeplinit-o cu conștiinciozitate până a atins vârsta de pensionare. Însă activitatea sa nu s-a încheiat aici. Cu pasiune și dedicare, în calitate de organizator de spectacole, a continuat să se implice și să promoveze producțiile Teatrului Regina Maria, în majoritatea școlilor din Oradea, stârnind interes și entuziasm în rândul tinerilor spectatori. Eforturile sale sunt vizibile chiar după plecarea sa dintre noi: spectacolul „Ivan Turbincă”, pe care l-a organizat înainte de a ne părăsi, s-a jucat astăzi cu sala plină.

Buna dispoziție pe care o crea cu caracterul său jovial va rămâne în amintirea tuturor celor cărora le-a fost coleg sau cu care a colaborat. Transmitem familiei sincere condoleanțe în acest moment dureros, ne luăm la revedere și îl conducem cu tristețe pe ultimul drum, sâmbătă 24 februarie, de la ora 13.00, la capela Steinberger.

Plecarea sa dintre noi lasă un gol, dar ne rămâne amintirea unui om despre care s-a vorbit şi se va vorbi numai de bine” se arata in comunicatul Teatrului Regina Maria.

Joo Iuliu
Joo Iuliu
loading...