Comisia municipală de urbanism și amenajare a teritoriului (CMUAT) a analizat în cadrul ședinței de săptămâna trecută 59 de proiecte. Dintre acestea, 26 au fost studiate în comisia de urbanism, în timp ce 33 au fost aduse în atenția comisiei operative.
Printre proiectele dezbătute se numără și un proiect care prevede reabilitarea și modernizarea căminului C1 și C2 din Campusul I al Universității Oradea, de pe str. Universității, nr. 1.
În momentul de față, căminele C1 și C2, amplasate în Campus I, au asigurate toate utilitățile necesare desfășurării activității, dar sunt vulnerabile la acțiunea apei, fiind infiltrații locale în zona de învelitori.
Căminele au fost construite în anii 1967-1968, iar în anul 2016 s-au efectuat lucrări de termoizolație la corpul C1 și în anul 2020 la corpul C2.
În cadrul lucrărilor de reabilitare și modernizare se propune reconfigurarea camerelor actuale, astfel încât în fiecare camera să existe un grup sanitar; se vor realiza 4 camere de la parter care vor fi destinate persoanelor cu dizabilități și fiecare cameră va avea balcon francez cu balustradă. De asemenea, se are în vedere realizarea unei platforme elevatoare în casa scării interioare, care va avea rolul de a facilita accesul persoanelor cu dizabilități la sălile de lectură și activități.
Ne găsiți și pe Google News