fbpx
Anunțuri publicitare
Universitatea din Oradea acuza jurnalistii danezi, ce au investigat pregatirea studentilor medicinisti, de dezinformare
Educatie

Universitatea din Oradea acuza jurnalistii danezi, ce au investigat pregatirea studentilor medicinisti, de dezinformare

Universitatea din Oradea se delimitează de acțiunile seriate de-a lungul anilor, de denigrare a școlii medicale românești. Unele televiziuni din străinătate, identifică situații izolate de absolvenți (în cazul Universității din Oradea) sau chiar de rezidenți (în cazul altor universități românești de prestigiu) care nu se regăsesc la standardele de cunoștințe necesare pentru a profesa în anumite instituții medicale din lume, se arata intr-un comunicat al Universitatii Oradea

În cazul Universității din Oradea, numărul studenților străini care studiază atât în limba română cât și la programele de studiu în limba engleza, este constant în creștere, dovedind interesul față de instituția noastră. La Facultatea de Medicină și Farmacie sunt înscriși 736 de studenți străini proveniți din 51 de țări în anul universitar 2018 – 2019. Programul de studii Medicină cu predare în limba engleză funcționează în cadrul Universității din Oradea din anul 1996, iar în ultimii 5 ani a fost un număr de 358 absolvenți la acest program.

Este, de asemenea, recunoscut faptul că în fiecare generație, a oricărei instituții de învățământ (nu numai superior) se respecta “curba lui Gauss”, astfel vârfuri ale absolvenților universității noastre au ajuns manageri/directori de spitale performante românești dar și șefi de secție pe specialități performante la nivel internațional, reprezentanți ai României în rețeaua de sănătate pe Sud-Estul Europei etc.

Potrivit unui studiu realizat în anul 2017, ”Orașe și cartiere din România”  publicat de agenția de cercetare D&D Research, Oradea este considerat centrul urban cu cele mai bune facilități medicale din țară. Acest fapt se datorează și numărului mare de absolvenți bine pregătiți ai Facultății de Medicină și Farmacie care profesează în spitalele și clinicile orădene.

Referitor la situația menționată în materialul difuzat de televiziunea daneză privind absolventul Osman Abdullahi Mohamed, precizăm că, în cei 3 ani cât a fost student al Facultății de Medicină și Farmacie (în urma transferului de la o universitate din Ucraina), notele obținute au dovedit nivelul mediocru spre slab al acestuia, iar o instituție de nivelul Universității din Oradea, nu poate fi etichetată, pe baza unui caz izolat, neluând în considerare numărul mare de absolvenți anual, cu performanțe bune. 

Semnal de alertă există într-adevăr, din situațiile relatate de presa internațională, care evidențiază faptul că sistemul de sănătate din țările respective, are probleme la care nu a găsit soluții, legate de maniera de evaluare a candidaților, de condiționare a acestora cu stagii de pregătire pre-contract, în comparație cu sistemul de sănătate romanesc, unde orice absolvent, care posedă doar diploma de licență, nu poate profesa decât după examene și stagii, care contribuie la completarea formării lui ca medic, ridicând foarte mult calitativ nivelul de pregătire și prestația.

Considerăm suspectă avalanșa denigrărilor la adresa medicinei orădene și prin prisma resurselor financiare uriașe alocate pentru o astfel de anchetă (luni întregi de delegații pentru filmări în campus, cămine studențești, incinta Facultății de Medicină și Farmacie, interviurile impuse studenților și cadrelor didactice), ceea ce poate duce la suspiciuni de atentat de securitate națională.

Precizăm că acest punct de vedere va fi transmis și Ambasadei Regatului Danemarcei în România.

Într-un reportaj difuzat de televiziunea naţională din Danemarca, Facultatea de Medicină de la Oradea a fost prezentată drept “fabrica de mediocrii”. Jurnaliştii danezi veniţi special în România susţin că de aici, absolvenţii ies foarte slab pregătiţi, iar profesorii cer bani studenţilor pentru a-i promova la examene, scrie observator.tv 

Facultatea de Medicină din Oradea a intrat în atenţia reporterilor din Danemarca după ce un tânăr somalez cu cetăţenie daneză, posesor de diplomă eliberată la Oradea a dovedit că nu ştie nici măcar noţiuni elementare. În 2017, s-a angajat ca medic generalist supleant într-o clinică şi după patru zile a fost concediat.

Din cei 69 de pacinţi care i-au trecut prin mână, aproape toţi s-au plâns că medicul n-a ştiut nici măcar să-i examineze. Şi nu e de mirare. La examenul de licenţă a luat 5 pentru lucrarea scrisă.

Profesorii de la Medicină atrag atenţia asupra diferenţelor majore între cele două sisteme.

Un absolvent de medicina, de regula, trebuie sa treaca printr-un filtru pentru a profesa. Deci, practic, nu este considerat medic, chiar daca are o diploma de licenta in acest domeniu” a declarat Constantin Bungău, rectorul Universităţii din Oradea, pentru Antena1

Jurnaliştii danezi susţin că bărbatul nici măcar nu avea dreptul să se înscrie la o facultate, deoarece diploma de Bacalaureat de la un liceu din Copenhaga, este, de fapt, falsă.

El a venit din Ucraina, era student acolo la o facultate care era acreditata si era recunsocuta. Facultatea trimite toate actele la minister pentru a fi echivalate si a se vedea daca poate sa urmeze facultatea din Romania” a spus Adrian Maghiar, decanul Facultăţii de Medicina şi Farmacie Oradea.

loading...