fbpx
Anunțuri publicitare
“Unic din prima secunda”. Sambata, oradenii vor da startul Marsului pentru viata
Diverse

“Unic din prima secunda”. Sambata, oradenii vor da startul Marsului pentru viata

Sâmbătă, 23 martie 2019 ora 15:00, va avea loc în Oradea Marsul pentru Viata. Tema Marșului pentru Viață din anul 2019, „Unic din prima secundă”, este o referință la unicitatea fiecărei persoane umane, din momentul creării ei de către Dumnezeu.

Evenimentul va începe cu o adunare publică în Piața Unirii Piața Unirii iar la ora 15:45 va începe Marșul pentru viață pe următorul traseu: Podul Sfântului Ladislau,  Piața Ferdinand, Calea Republicii, (5 minute – oprire în fața Bisericii Romano-Catolice pentru rugăciune) B-dul Magheru, Centrul Civic, se va încheia la Catedrala Episcopală Învierea Domnului.

,,Există ceva ce face diferența între Marșul pentru viață și orice altă demonstrație: Niciunul dintre participanți nu merge la marș pentru propria persoană. Nimeni nu cere drepturi sau privilegii pentru sine. Toți participă din solidaritate cu cei care nu pot participa”, transmit organizatorii

Prin participarea la Marșul pentru viațăarătăm că am înțeles ce înseamnă dragostea, compasiunea, omenia și că sute de ani de dezvoltare științifică și economică nu au alungat din noi aceste valori fundamentale, ci ne-au oferit mai multe dovezi pentru a înfăptui ceea ce este natural și firesc: să ocrotim fiecare viață, în orice moment și loc al existenței sale”, mai declara acestia

România ocupă locul doi în lume ca număr de avorturi raportat la populația actuală: aproape 23 milioane de avorturi  doar în spitalele de stat, începând cu anul 1958 până în prezent, aproximativ 170 pe zi în sistemul public, 480 de avorturi la 1000 de naşteri. În condițiile în care în 2018 s-au născut cei mai puțini copii din ultima jumătate de secol, şi se estimează că în 2050 vom fi doar 16 milioane, fiecare viață este prețioasă şi trebuie protejată.

Deputatul PNL Bihor, Florica Chereches, o bine cunoscuta militanta a drepturilor familiei si o aparatoare inversunata a femeilor, a declarat pentru InfoOradea: “Femeia aflată în criză de sarcină trebuie în primul rând ascultată și apoi informată și sprijinită pentru a lua cea mai bună decizie în ceea ce privește persoana ei și viața copilului pe care-l poartă în pântece, pentru că adesea, mai ales când e supusă unor presiuni din partea partenerului sau a familiei, nu vede nicio altă opțiune și recurge la un gest pe care de cele mai multe ori, îl regretă ulterior.

Marșul pentru viață nu promovează interzicerea avortului, ci conștientizarea societății și sprijinirea femeii să nască viața pe care o poartă în ea, mai spune Chereches Florica.

loading...