Marți, 12 decembrie a.c., la ora 00.10, un tânăr de 23 de ani, din localitatea Vadu Crișului, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe strada Parcul 1 Decembrie din municipiul Oradea, înspre strada Cele Trei Crișuri, la intersecția cu strada P-ța Emanuil Gojdu, nu a respectat semnificația indicatorului rutier „Oprire” și a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate de trecere.
Astfel, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, pe strada P-ța Emanuil Gojdu, înspre B-dul Dimitrie Cantemir.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că tânărul de 23 de ani care conducea primul autoturism prezenta o concentrație alcoolică de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma accidentului rutier, o femeie de 25 de ani, din Oradea, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni ușoare.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier.
Foto: infoTrafic Bihor
Ne găsești și pe Google News