Un detinut al Penitenciarului Oradea a incendiat saltele din celula in care era inchis
Stiri Oradea

Un detinut al Penitenciarului Oradea a incendiat saltele din celula in care era inchis

În data de 10.08.2022, în jurul orei 14.00, un deținut aflat în custodia Penitenciarului Oradea, cunoscut cu afecțiuni psihice, repartizat în regim de maximă siguranță, a provocat un incendiu în camera de deţinere în care se afla cazat alături de un alt deținut. În timp ce deținutul cu care era custodiat, participa la o activitate psihologică, deținutul a incendiat camera de deținere cu saltelele aflate în dotarea încăperii.

   Incendiul a fost lichidat imediat de către personalul Penitenciarului Oradea şi a fost solicitat, prin apel la numărul unic de urgență 112,  un echipaj de terapie intensivă SMURD Oradea.

Deținutul care a provocat incendiul, după acordarea primului ajutor de către personalul medical de specialitate din Penitenciarul Oradea, a fost transportat, în stare conștientă, la Spitalul Județean de Urgență pentru acordarea de îngrijiri medicale, alături de 3 polițiști de penitenciare participanți la lichidarea incendiului, pentru efectuarea de investigații medicale suplimentare, din motive de siguranță.

La nivelul Penitenciarului Oradea a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili cauzele care au condus la producerea evenimentului.

interlink.ro
  Ştirile InfoOradea sunt şi pe Facebook sau pe Google News