Un barbat din zona Beiusului a fost retinut de politisti dupa ce a fost prins fara permis, desi avea deja un dosar penal pentru conducere fara permis
Stiri Bihor

Un barbat din zona Beiusului a fost retinut de politisti dupa ce a fost prins fara permis, desi avea deja un dosar penal pentru conducere fara permis

Miercuri, 18 ianuarie a.c., la ora 07.35, pe strada Nouă din municipiul Beiuș, polițiștii de ordine publică beiușeni au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din Uileacu de Beiuș, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, bărbatul de 33 de ani, care mai este cercetat penal într-un dosar similar, pentru aceeași infracțiune, comisă în cursul săptămânii trecute, a fost reținut de polițiștii Biroului Rutier Beiuș pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Ne găsiți și pe Google News