La data de 2 ianuarie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de trei tineri, de 20, 17 și 16 ani, toți din comuna Tinca, județul Bihor și un altul de 14 ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îi bănuiesc pe aceștia că, la data de 1 ianuarie a.c., în jurul orei 22.30, l-ar fi acostat pe un tânăr de 16 ani, din municipiul Oradea, în timp ce acesta se deplasa pe strada Corneliu Coposu din Oradea și, prin violență și amenințări, l-ar fi deposedat de două telefoane mobile, cauzându-i un prejudiciu total estimat la 5.600 de lei.
Aceștia au fost depistați cu operativitate de polițiștii de ordine publică orădeni, la scurt timp de la comiterea faptei.
Polițiștii orădeni au recuperat de la cei în cauză telefoanele mobile astfel sustrase.
La data de 2 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea i-au prezentat pe cei patru tineri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele tinerilor de 20, 17 și 16 ani, câte un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar față de minorul de 14 ani, a fost dispusă măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile.
Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Foto: arhiva
Ne găsiți și pe Google News