Joi, 31 august a.c., la ora 16.00, într-o pădure de pe raza localitătii bihorene Ghighişeni, polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor împreună cu reprezentanți ai Ocolului Silvic Codrii Beiușului au depistat în flagrant un bărbat de 43 de ani și doi tineri de 20 și 17 ani, toți din comuna Rieni, județul Bihor.
În momentul în care au fost depistați, aceștia aveau asupra lor un motoferăstrău mecanic cu ajutorul căruia sunt bănuiți că tocmai ar fi tăiat ilegal 34 de arbori în stare de vegetaţie, nemarcaţi, având dimensiunile între 10 și 40 cm, de esenţe fag și mesteacăn.
În cauză a fost întocmit dosar penal, materialul lemnos găsit la faţa locului a fost lăsat în custodia ocolului silvic, iar motoferăstrăul a fost ridicat în vederea cercetărilor.
Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii Secţiei nr.10 de Poliţie Rurală Ştei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Foto: arhiva
Ne găsiți și pe Google News