Iată că a sosit din nou acea perioadă a anului când ochii îți sclipesc iar inima-ți zburdă de fericire văzând frumoasele decorațiuni de Crăciun, pe fundalul unor colinde de suflet. Cu siguranță, perioada sărbătorilor de iarnă este cea mai frumoasă și încărcată emoțional, inducându-ți o stare de fericire, mulțumire, recunoștiință și compasiune în același timp. Împinși de dorința de a-i ajuta pe cei mai puțini norocoși, membrii Asociației Studenților Economiști din Oradea au organizat, pentru luna Decembrie un șir de activități a cărui rezultat se dorește a fi același: să dăruiască.
Primul pas pentru îndeplinirea obiectivului stabilit a fost îndeplinit în zorii zile de 6 decembrie 2018, când un grup de 10 studenți econimiști și-au confirmat prezența la Centrul de Transfuzie Sanguină din Oradea, susținând proiectul: „Donează sânge. Fii erou!”. Motivați de dorința de a ajuta oamenii aflați în suferință, și totodată în speranța că vor dărui o nouă șansă la viață, tinerii prezenți au continuat șirul de acte de caritate, mobilizându-și totodată, colegii de la diferite specializări să participe o dată cu ei.
Nu este pentru prima dată când studenții au săvârșit această faptă lăudabilă, participarea la proiect devenind un obicei. “Donează sânge, fii erou !” este un proiect derulat în luna decembrie în întreaga țară, urmărind depășirea crizei de sânge cu care se confruntă spitalele din România. Acțiunea a fost primită cu entuziasm de populația orădeană, dovadă fiind numărul mare de donatori prezenți atât din rândul studenților, cât și din rândul locuitorilor, prin acest fapt dovedindu-se încă o dată că Oradea are un spirit civic bine dezvoltat.
Prin continuarea participării la actul donării, studenții vor să devină un exemplu în comunitatea locală, și speră că mulți dintre colegii lor le vor călca pe urme. Ei sunt bine informați despre cât este de important să donăm, beneficiile aduse organismului nostru și totodată faptul că facem o faptă bună, având șansa de a salva o viață. De asemenea regenerarea sângelui în organismul nostru induce o stare de bine atât fizic cât și mental.
Căldura sărbătorilor de iarnă ne învăluie pe toți într-o atmosferă de poveste, de emoții și trăiri. Acum realizăm importanța unui cămin cald, dar mai ales însemnătatea prezenței persoanelor dragi din viețile noastre. Este vremea să ne amintim că nu suntem singuri pe lume, fiind și persoane care nu vor avea mesele îmbelșugate și nici cadouri cu duiumul sub brad. Împreună însă, acest lucru se poate schimba.
Asociația Studenților Economiști din Oradea ne îndeamnă să ne alăturăm lor, susținând campania:“Fii și tu Moș Crăciun!”, și aducând un zâmbet pe fața unui copil nevoiaș. Pentru cel de-al treilea an consecutiv, proiectul, desfășurat în perioada 06 – 17 decembrie 2018, are menirea de a colecta: bani, alimente neperisabile, hăinuțe și jucării, care urmează a fi donate unor centre de copii din raza municipiului Oradea. Punctul de colectare este bradul frumos împodobit, care te așeaptă cuminte, situat la parterul clădirii F a Facultății de Științe Economice din Oradea.
Nemilosul adevăr ne arată faptul că sunt copii care adorm flămânzi, în frig, în stradă, străini de dragostea și protecția unui părinte iubitor. Sunt bătrâni care după ce au muncit o viață întreagă, destinul le-a întors spatele și i-a lăsat fără un acoperit de-asupra capului. Sunt persoane care își petrec sărbătorile singuri, fără a le trece cineva pragul casei. Sunt copii orfani, mame văduve, copii bolnavi, cărora studenții vor încerca să le transmită din bucuria Crăciunului, învățându-i să privească cu optimism spre viitor.
După un an în care au alergat neîncetat, organizând evenimente care de care mai frumoase, a sosit timplul redescoperirii bucuriei de a dărui. Sfânta Sărbătoare de Crăciun este un prilej de bucurie, reîntâlnire cu cei dragi, și canalizare a energiei spre ajutorarea aproapelui. Astfel, cel de-al treilea proiect de suflet este colindatul la Spitalul Clinic Municipal “Dr. Gavril Curteanu” din Oradea, unde, membrii ASEO doresc să aducă mângâiere, alinare, ajutor și speranță celor aflați în nevoie. Această activitate este una de suflet, trăind mii de emoții în momentul în care rezonează cu cei mai mici pacienți.
Iar pentru a încheia anul într-o notă pozitivă, în așteptarea lui Moș Crăciun, ambițioșii voluntari s-au pregătit cu o seară de film de Crăciun. Ia-ți prietenii și alătură-te lor la uSelect Student’s Club, în data de 12 decembrie, începând cu ora 19:00 pentru a lua parte la o nouă seară de film marca ASEO Movie Night. Dacă ar fi să-ți dezvăluim un secret, ți-am spune că te vei distra pe cinste, filmul fiind o comedie de Crăciun. Prezența este obligatorie, popcornul este opțional iar distracția este garantată!
Ne găsiți și pe Google News