Stația de Pompieri Ștei din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor marchează miercuri, 1 octombrie, 73 de ani de la înființare. Evenimentul va fi celebrat prin organizarea Zilei Porților Deschise, între orele 11:00 și 15:00, la sediul subunității.
Istoria Stației de Pompieri Ștei
Unitatea a luat ființă la 1 octombrie 1952, odată cu exploatarea zăcământului de uraniu din zonă, prin constituirea unui pichet de incendiu. Un an mai târziu, acesta s-a transformat în secție, ulterior în companie, iar astăzi funcționează sub denumirea de Stația de Pompieri Ștei.
Subunitatea acoperă un raion de intervenție de aproximativ 807 kilometri pătrați, deservind 56 de localități cu o populație de circa 31.600 de locuitori.
Activități pentru întreaga comunitate
Cu prilejul aniversării, pompierii din Ștei vor deschide porțile unității pentru comunitate. Vizitatorii, atât copii, cât și adulți, vor putea participa la prezentări de autospeciale, echipamente și accesorii din dotare, exerciții demonstrative și sesiuni de pregătire în domeniul situațiilor de urgență.




Un comentariu