Spuneti nu victimizarii! Activitati de preventie, ale politistilor bihoreni, la Universitatea Oradea.
Educatie

Spuneti nu victimizarii! Activitati de preventie, ale politistilor bihoreni, la Universitatea Oradea.

În cursul acestei săptămâni, polițiștii de proximitate alături de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, împreună cu reprezentanți ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane  – Centrul Regional Oradea și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog  Bihor au desfășurat o activitate preventivă la Universitatea Oradea, pentru a informa studenții cu privire la principalele măsuri pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale unor infracțiuni.

Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 200 de persoane, studenți de la toate facultățile aparținând Universității Oradea, administratorii căminelor studențești și profesori. În acest context, polițiștii bihoreni le-au prezentat celor prezenți prevederile legale în ce privește ordinea și siguranța publică, faptele care aduc atingere siguranței cetățeanului, importanța respectării regulamentului de ordine interioară al instituției.

De asemenea, polițiștii bihoreni i-au sfătuit pe studenții prezenți cum să își protejeze bunurile pentru a nu cădea victime infracțiunilor de furt sau tâlhărie. În același context, polițiștii au prezentat studenților aspecte referitoare la circulația pe drumurile publice și importanța respectării normelor rutiere, pentru a preveni victimizarea acestora în trafic, atât în calitate de pietoni, cât și de conducători auto (anexăm foto).

Totodată, polițiștii bihoreni și partenerii de program au dezbătut împreună cu participanții consecințele medicale și juridice asociate consumului de droguri, precum și aspecte legate de criminalitatea informatică și traficul de persoane.

În cadrul acțiunii preventive, polițiștii bihoreni au distribuit materiale informative cu recomandări preventive pe temele abordate în cadrul discuțiilor.

Polițiștii bihoreni vor continua acțiunile de informare la Universitatea Oradea, pe parcursul întregului an universitar.

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...