Totul a început în urmă cu 25 ani, odată cu deschiderea Policlinicii Pelican din cartierul Nufărul, pentru ca, mai apoi, prin efortul fondatorilor – șef lucrări dr. Cacuci Ovidiu Gogu, șef lucrări dr. Cacuci Adriana, prof. univ. dr. Maghiar Adrian, prof. dr. Maghiar Teodor, farm. Sotoc Felicia – la 10 octombrie 2008, dată de la care au trecut 15 ani, să fie inaugurat Spitalul Pelican din cartierul Rogerius.
În 2018 am devenit un spital etalon al Grupului Medicover, fiind parte a eforturilor pe care acest grup cu prezență în întreaga lume, condus în România de CEO dr. Florinela Cîrstina, le face în sprijinul pacienților.
Astăzi, Spitalul Pelican a ajuns cel mai mare furnizor privat de servicii medicale integrate din zona de nord-vest a țării. Asigurăm consultații medicale, intervenții chirurgicale, investigații de imagistică și laborator, servicii de ambulanță și urgență 24 de ore din 24.
De la înființare și până în prezent am efectuat peste 1,5 milioane de consultații medicale. Am răspuns astfel nevoilor pacienților, acoperind o gamă largă de specialități medicale și chirurgicale. Punem sănătatea pacienților pe primul loc, scopul nostru fiind recuperarea cât mai rapidă a acestora.
Profesionalismul echipelor noastre – care folosesc tehnici medicale moderne, minim invazive, tratamente de înaltă calitate, medicație prescrisă și pusă la dispoziție prin farmaciile proprii – este susținut de tehnologia de ultimă generație, cu care ne-am dotat și care a făcut posibilă realizarea unor premiere medicale pentru nord-vestul țării. Ne mândrim să fim primii care am utilizat chirurgia robotică, o tehnologie ce aduce avantaje importante pentru un spectru larg de patologii complexe, din domenii precum: Urologia, Chirurgia generală, Chirurgia pediatrică, iar pasul următor pe care îl vom face este să folosim chirurgia robotică și în Ortopedie și Ginecologie.
Am ajuns aici și datorită partenerilor noștri, cărora de mulțumim. Colaborăm în beneficiul pacienților cu Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, pentru a face mai accesibile serviciile medicale, dar și cu Ministerul Sănătății, fiind furnizor de Programe Naționale de Sănătate, prin care reușim să oferim gratuit servicii medicale pacienților cu afecțiuni oncologice, hematologice, diabet.
Am fost în prima linie a unităților sanitare implicate în suportul și tratamentul necesar pacienților în timpul pandemiei de COVID-19. Echipajele Serviciului de Ambulanță Pelican sau colegii noștri de la ATI, cot la cot cu colegii lor din sistemul public, au dus greul luptei cu pandemia.
Suntem un spital privat, dar am căutat, de-a lungul timpului, să întoarcem către comunitate o parte a succesului nostru. Am acoperit costurile intervențiilor chirurgicale pentru sute de pacienți cu o situație socială dificilă. Continuăm inițiativele de responsabilitate socială asigurând suportul financiar pentru intervențiile chirurgicale robotice la copii.
Ca parte a proiectului nostru de responsabilitate socială, am susținut performanța sportivă din Municipiul Oradea, fiind partener principal al clubului CSM Oradea, campion național la baschet. Pentru toate acestea vă mulțumim!
Mulțumim comunității din Oradea, care este gazda istoriei de 15 de ani a Spitalului nostru, pacienților noștri, care ne-au ajutat să devenim mai buni, și, nu în ultimul rând, colegilor noștri împreună cu care am scris istoria acestui Spital – 165 de medici, farmaciști, opticieni, sute de asistenți medicali, infirmiere, îngrijitoare sau colegi din echipele suport – și le suntem recunoscători tuturor celor care ne-au fost alături în tot acest parcurs plin de provocări și succese.
Ne găsiți și pe Google News