În urma depunerii Cererii de finanţare în iulie 2018, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară: 10 „Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale”, în 24.09.2020, Universitatea din Oradea a semnat Contractul de finanţare pentru proiectul cu finanţare europeană “SMART CAMPUS – UNIVERSITATEA DIN ORADEA” – etapa a II-a.

Obiectivul întregului proiect se înscrie în strategia Uniunii Europene de a avea o economie inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, pentru a oferi un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, al productivităţii şi pentru a asigura coeziunea economică, socială şi teritorială.

Investiţia proiectului (pe durata a 56 de luni) în ansamblu prevede reabilitarea şi modernizarea infrastructurii educaţionale din Campusul Central al Universităţii din Oradea, alinierea acesteia la standarde europene de calitate, amenajarea şi dotarea spaţiilor de studiu la standarde de performanţă competitive. Etapa a II-a a proiectului “SMART CAMPUS – UNIVERSITATEA DIN ORADEA”, adaugă primei etape aflată deja în implementare (reabilitarea, modernizarea şi dotarea a şase clădiri), investiţii în alte trei clădiri ale Campusului Central al Universităţii din Oradea: Pavilion A, Pavilion B, Pavilion C, clădiri monument istoric. Proiectul pune în valoare complexul de clădiri al campusului universitar, opera arhitectului recunoscut, Vágó Jószef, un ansamblu urbanistic unitar, marcat de viziunea geometrică a şcolii vieneze de arhitectură, un complex architectural modern, multifuncţional construit între anii 1912 – 1914.

Proiectul prevede pentru cele trei corpuri de clădire:  

  • Reabilitare construcţii-arhitectură, însumând 12880 mp, cuprinzând 11 amfiteatre, 60 de săli de semnar şi laborator, cabinete cadre didactice;
  • Modernizarea sistemului de instalaţii de încălzire/răcire şi ventilaţii (eficiență energetică);
  • Reabilitarea sistemului de instalaţii sanitare;
  • Modernizarea sistemului de alimentare cu energie electrică şi iluminat (iluminat cu led);
  • Dotarea spaţiilor de învăţământ – săli de curs şi amfiteatre – cu sisteme de videoproiecţie necesare desfăşurării la standarde europene a activităţilor didactice;
  • Crearea de facilităţi  pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi conform “Normativului privind adaptarea clădirilor civile şi spaţiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012 – Revizuire NP 051/2000” şi facilităţi suplimentare.

Spaţiile de învăţământ modernizate sau nou create, laboratoarele dotate vor fi utilizate atât de către studenţii Universităţii din Oradea ciclul de învăţământ licenţă şi master, cât şi de către cercetători şi doctoranzi.