Senatorul Cornel Popa, interpeleaza Ministrul Energiei, ingrijorat fiind de situatia construirii retelei de gaze din Stei
Politica

Senatorul Cornel Popa, interpeleaza Ministrul Energiei, ingrijorat fiind de situatia construirii retelei de gaze din Stei

Senatorul PNL Bihor, Cornel Popa, a trimis catre Ministrul Energiei, TOMA-FLORIN PETCU , o interpelare, in care ii cere sa clarifice situatia construirii retelei de gaze din orasul Stei si care se afla in impas. Aveti mai jos textul integral al interpelarii transmise de senatorul Cornel Popa

Situația rețelei de distribuție a gazelor naturale din orașul Ștei, județul Bihor, este în continuare incertă, chiar dacă termenul avansat pentru finalizarea acesteia este luna mai, anul curent. Conform graficului de lucrări transmis de S.C. MELFI S.R.L., în data de 30.05.2017 trebuie finalizate probele și testările și rețeaua de distribuție ar trebui să fie dată în folosință, dar până acum la Primăria orașului Ștei nu s-a depus nici documentația tehnică, nici studiile și avizele necesare și nici acordurile pentru obținerea autorizației de construire.

          În vederea realizării acestui proiect, Primăria Ștei a sprijinit și ajutat firma MELFI prin obținerea acordului de trecere de la toți proprietarii de terenuri private peste care trece conducta de gaze, obținerea avizelor și studiilor necesare, a pus la dispoziție toate documentele și informațiile necesare.

Reprezentații Primăriei orașului Ștei v-au rugat să le transmiteți o copie a contractului de concesiune nr. 258 din 04.10.2011 și a actului adițional nr. 1 din 04.09.2015, încheiat între Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri în calitate de concedent și S.C. MELFI S.R.L. Italia, în calitate de concesionar, prin adresa cu nr. 276 din 20.01.2017, la care nu au primit niciun răspuns.

Dată fiind realitatea din teren, care este departe de ceea ce părțile și-au asumat în contract, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:

  • Care este punctul dumneavoastră de vedere despre această situație?
  • În ce măsură are Primăria orașului Ștei posibilitatea să preia concesiunea pentru lucrările de construire a rețelei de distribuție gaze?
  • Care este procedura de urmat, de asemenea, pentru primăriile din zonele traversate de magistrala de gaz (depresiunea Ștei – Beiuș) care sunt interesate să concesioneze distribuția de gaze pentru localitățile aferente?

Citeste stirile offline, oriunde si oricand! Descarca GRATUIT aplicatia infoOradea din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

loading...