Se introduce o banda de accelerare pe breteaua ce face legatura dintre Calea Borsului si soseaua de centura a Oradiei
Stiri Oradea

Se introduce o banda de accelerare pe breteaua ce face legatura dintre Calea Borsului si soseaua de centura a Oradiei

Proiectul privind modificarea bretelei de acces de pe Calea Borșului pe șoseaua de centură înspre Arad a fost finalizat din punct de vedere al documentației.

Studiul de fezabilitate arată că prin realizarea unei benzi de accelerare care va avea aproximativ 270 de metri se poate asigura accesul spre centură în condiții mai bune decât în prezent. 

Valoarea acestei lucrări este de aproximativ 425.000 de euro, din care 1/3 reprezintă costul exproprierii imobilului care ar urma să fie afectat de această lucrare. Primăria Oradea își propune să aprobe indicatorii tehnico-economici aferenți acestui proiect în ședința Consiliului Local de săptămâna aceasta.

După ce va fi parcursă procedura de avizare a acestei lucrări la Compania Națională de Investiții, pentru că fiind o lucrare care se racordează la un drum gestionat de CNAIR este nevoie de acordul acesteia, vom preda acest proiect Direcției Naționale de Drumuri Cluj, care va realiza această bandă cel mai probabil în primăvara anului viitor. Asta va însemna că accesul de pe Calea Borșului pe centură, care astăzi se face cu dificultate, se va face în condiții mult mai lejere”, a spus primarul Ilie Bolojan.

 

loading...