Se inchide circulatia auto in Piata Unirii, cu ocazia Street Food Festival Oradea 2017
Stiri Oradea

Se inchide circulatia auto in Piata Unirii, cu ocazia Street Food Festival Oradea 2017

Primăria Oradea anunță că săptămâna viitoare, din data de 17 mai, ora 8:30 și până în data de 22 mai, ora 12:00 se va închide circulația auto în Piața Unirii, de la intersecția Piața Unirii cu str. Primăriei (după liniile de tramvai) și până la strada Iuliu Maniu, în vederea desfășurării evenimentului Street Food Festival Oradea.

Street Food Festival Oradea se va întinde pe parcursul a patru zile. Evenimentul se va deschide publicului pe data de 18 mai și se va încheia duminică, 21 mai. Închiderea circulației cu o zi înainte de debutul festivalului este necesară pentru montarea standurilor, urmând ca acestea să fie demontate după închiderea festivalului.

Spre deosebire de anul trecut, la ediția organizată anul acesta, numărul standurilor cu mâncare va fi cu 60% mai mare. Pe lângă mâncare, orădenii se vor putea bucura de spectacolele organizate în fiecare seară în Piața Unirii.

Citeste si: Street FOOD Festival Oradea 2017, il aduce, din nou, pe Chef Foa la Oradea

Totodată, lângă statuia lui Mihai Viteazul se va amenaja o zonă specială cu ateliere de creație și diverse activități distractive pentru cei mici.

Ca element de noutate, organizatorii Street Food Festival au pregătit mai multe standuri cu produse handmade, produse naturale făcute în casă.

Ne găsiți și pe Google News