Scoala Szacsvay Imre va intra in reabilitare, dupa ce Primaria Oradea a ramas, definitiv, proprietarul cladirii
Stiri Oradea

Scoala Szacsvay Imre va intra in reabilitare, dupa ce Primaria Oradea a ramas, definitiv, proprietarul cladirii

Tribunalul Bihor a respins, ieri, 4 octombrie 2018, ca nefondat apelul civil introdus de Parohia Romano-Catolică Olosig – Oradea – Filiala Capela Sf.Ladislau, împotriva sentinței din 6 octombrie 2017 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate ca definitivă.

Prin acțiunea înregistrată la instanță în 2015, Parohia Romano-Catolică Olosig Oradea – Filiala Capela Sf.Ladislau a solicitat instanței de judecată a constata calitatea sa de succesor în drepturi și obligații a fostei Asociațiuni pentru Cerșetori și Copii Părăsiți Sfântul Ladislau din Oradea, cu scopul de a obține retrocedarea în natură a imobilului situat în Oradea, strada Mihai Eminescu nr. 28 (unde funcționează Școala Szacsvay Imre) respectiv Roman Ciorogariu, nr. 41 (imobil ce are destinație rezidențială). Instanța a respins acțiunea Parohiei prin hotărârea dată în 2017 iar în urma apelului instanța a menținut ca definitivă hotărârea de respingere a acțiunii pronunțată de instanța de fond. Ca atare, Municipiul Oradea rămâne administratorul imobilului, în numele statului român și drept consecință poate demara investiții în acest imobil.

Citeste si:  “Devenind mame” – Eveniment dedicat viitoarelor și proaspetelor mămici ajunge la ediția a IV-a

Având în vedere acest litigiu care durează din 2015, Primăria Oradea nu a putut realiza până în prezent lucrări de investiții la Școala Szacsvay Imre, fiind nelegală repartizarea de sume pentru finanțarea unor obiective care nu sunt în proprietatea publică sau privată a municipiului.

Având în vedere că s-a obținut o sentință definitivă, începând cu a doua jumătate a lunii octombrie, Primăria Oradea va demara lucrările de asfaltare a curții Școlii Szacsvay Imre, lucrare pentru care avem deja un contract în vigoare cu constructorul, dar care nu s-a pus în practică până acum deoarece așteptam clarificarea situației juridice. În paralel, Primăria Oradea va demara procedurile și etapele necesare reabilitării fațadei acestei clădiri”, a declarat domnul Zatykó Gyula, consilier al primarului.

Ne găsiți și pe Google News