Sase strazi din Oradea urmeaza sa fie modernizate, iar un  nou pod va fi construit peste Peta
Stiri Oradea

Sase strazi din Oradea urmeaza sa fie modernizate, iar un nou pod va fi construit peste Peta

În ședința Consiliului Local de ieri au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a încă 6 străzi din municipiu. Detalii legate de această investiție au fost prezentate de către primarul Florin Birta în cadrul unei conferințe de presă.

Conform spuselor primarului este vorba de cinci străzi din cartierul Grigorescu: str. E. Groza, str. Jean Săndulescu, str. Boda Oszkar, str. Jurcsak Tibor, str. Eugen Potoran, la care se adaugă modernizarea străzii Făgărașului, pe tronsonul Universității – Ceyrat.

Așa cum am mai spus, prioritatea noastră în acest moment este să asfaltăm cât mai multe străzi în municipiul Oradea, inclusiv în cartierele noi înființate”, a anunțat primarul.

În momentul de față, toate cele cinci străzi din cartierul Grigorescu au o stare tehnică necorespunzătoare, cu gropi, denivelări, sau sunt la un nivel de pietruire slabă, fără trotuare și fără canalizare pluvială.

În ceea ce privește cele cinci străzi din cartierul Grigorescu, conform studiilor de fezabilitate aprobate azi în cadrul şedinței de Consiliu Local, acestea urmează să fie modernizate, respectiv asfaltate, fiind totodată amenajate trotuarele şi accesele, se va realiza canalizarea pluvială și se vor amenaja corespunzător spațiile verzi aferente. În total vor fi modernizaţi aproape 1,58 km de stradă, cu o valoare de 5,9 milioane lei. Primăria Oradea va da drumul la licitație pentru proiectare și execuție și, în toamnă sau cel mai târziu în primăvara anului viitor, vor începe lucrările de modernizare.

Durata de execuție în cazul străzilor din cartierul Grigorescu este de 4 luni, iar în cazul străzii Făgărașului de 8 luni.

Drum modernizat şi pod peste Peţa în cartierul Ceyrat

În ceea ce privește strada Făgărașului, aceasta se întinde pe ambele maluri ale pârâului Peța, pornind din strada Beiuşului și se termină în strada Traian Blajovici. Lungimea totală a străzii este de 2.466,56 m. Pe malul stâng, strada are aspectul unui drum de pământ, exceptând zona din strada Universității, care este pietruită, dar în stare necorespunzătoare. În prezent se lucrează la construirea noii linii de tramvai pe traseul Calea Aradului – str. Făgărașului – str. Atelierelor – str. Dimitrie Cantemir. Amenajarea străzii se va realiza ulterior finalizării lucrărilor la linia de tramvai.

Pe tronsonul amintit, strada Făgărașului are o lungime de 925 m și pornește de la intersecția cu strada Universității și se desfășoară până la intersecția cu strada Ceyrat. Aici se va realiza modernizarea străzii, canalizarea pluvială și iluminatul public. Este o investiție de aproximativ 9 milioane lei.

Pe strada Universității s-a făcut o traversare pentru linia de tramvai, peste linia de tramvai existentă se va reabilita o stradă cu dublu sens, va avea o intrare și ieșire din cartierul Ceyrat, pe strada Făgărașului, care va crea un acces mult mai facil în zonă. Totodată vom construi un pod peste Peța, prin care vom lega această stradă cu strada Feldioarei. Se va crea un nou acces spre Parcul 22 Decembrie.

După finalizarea acestei investiții, cartierul Ceyrat va fi mult mai accesibil, în plus va exista și acest pod, care va lega noua zonă dezvoltată”, a declarat primarul Florin Birta.

Ne găsiți și pe Google News