Salonul Vinurilor Millésime editia a IV-a, eveniment organizat de Asociația pentru cultura și civilizația vinurilor Millésime, in perioada 3-5 iunie in Cetatea Oradea
Evenimente

Salonul Vinurilor Millésime editia a IV-a, eveniment organizat de Asociația pentru cultura și civilizația vinurilor Millésime, in perioada 3-5 iunie in Cetatea Oradea

Salonul Vinurilor Millésime. 24 de expozanți, sute de vinuri de top și multă voie bună în acest sfârșit de săptămână în Cetatea Oradea.

Salonul Vinurilor Millésime. Ca în fiecare an, orădenii vor avea posibilitatea să deguste cele mai noi vinuri la standurile producătorilor și importatorilor, vor avea posibilitatea să discute cu profesioniști din domeniu despre cele mai noi tendințe, despre tehnicile de obținerea vinului, dar și să afle mai multe detalii despre povestea din spatele fiecărui vin.

Pe lângă partea de expo, organizatorii au pregătit și o serie de masterclass-uri unde iubitorii de vin își vor putea aprofunda cunoștințele și vor avea ocazia să guste vinuri de top în ediții ultra limitate. 

3 IUNIE Atelier tehnic Negru de Drăgășani dedicat micilor producători

4 IUNIE

  • 12.30 Panel de discuții și degustare comparativă de Negru de Drăgășani condus de prof dr. Dorin Popa și având ca invitați pe Ileana Kripp, Prince Stirbey, Gheorghe Iova, cramele Recas, Iustin Urucu, Vinarte și Viile Almaj
  • 14:30 Masterclass – Hola Rioja! Struguri, vinuri si terroir – un masterclass de Kormos Zoltan, dipWSET, despre specificul vinurilor spaniole din această zonă. Vor fi degustate 8 vinuri de top, premiate la nivel internațional.
  • 17:30 Masterclass Cognac – Hine, cu Doru Jidveian este unul dintre momentele de top din cadrul Salonului din acest an. HINE este o companie franceză care produce cognacuri de lux, având o experienţă în domeniu de peste 250 de ani. În 1962, casa a primit un mandat regal de la Regina Elisabeta a II-a, ca furnizor de cognac al casei regale. De atunci şi până astăzi, este în continuare singura casă de cognac care deţine această onoare. La acest masterclass deosebit participanții vor primi și gustări asociate fiecărei băuturi, pregătite de Restaurant Graf.

5 IUNIE

  • 12:00 Masterclass Champagne cu Sandra Cahu – un masterclass cu șampanii de top, în care vom afla mai multe despre importanța soiurilor folosite în obținerea acestor băuturi nobile
  • 15:00 Masterclass vinuri grecești cu Vasilis Ioannou – Dancing With Assyrtiko. Seria de masterclass-uri din acest an se încheie cu gândul la vacanță și la unul dintre soiurile emblematice Greciei, care se simte cel mai bine pe insula Santorini. Vom avea ocazia sa degustăm vinuri premiate, în ediții ultra limitate, disponibile la Oradea în exclusivitate la acest eveniment.

Programul complet al evenimentului îl puteți găsi și pe site-ul evenimentului: salonul.millesime.ro

Salonul Vinurilor Millésime va fi deschis vizitatorilor după următorul program: vineri, 3 iunie, între orele 14:00 – 20:00, sâmbătă, 4 iunie, între orele 12:30 –20 :00, iar duminică, 5 iunie, între orele 11:00 – 20:00. Biletele pot fi cumparate online, pe site-ul evenimentului

Hub-ul iubitorilor de vin

Comunitatea din care facem parte și în care vă invităm să intrați a trecut prin majore schimbări în ultimii ani. Spațiul public, comunitatea, turismul, cultura și bunul gust au ajuns să fie referințe la nivel național.

Locația unică în care se desfășoară Salonul, Cetatea Oradea, este cel mai vizitat obiectiv turistic din oraș, care timp de trei zile va deveni punctul de atracție al tuturor iubitorilor de bun gust.

Salonul Vinurilor Millésime este organizat de Asociația pentru cultura și civilizația vinului Millésime, care, din anul 2010, s-a dedicat culturii și civilizației vinului, educării consumatorilor și promovării vinului românesc.

Primele trei ediții, ale evenimentului dedicat iubitorilor de vin, au reușit să aducă sute de vizitatori din toate colțurile țării. 

Despre Millésime

Asociația pentru cultura și civilizația vinului Millésime a fost înființată în Oradea, în anul 2010. Menirea Asociației este educarea consumatorilor, promovarea culturii și civilizației vinului și bineînțeles promovarea unui consum responsabil. Membrii Asociației se întâlnesc de cel puțin două ori pe lună pentru a degusta cele mai noi vinuri și pentru a afla poveștile ce stau în spatele creațiilor oenologice.

Pentru că dorim ca mesajul nostru și vinurile producătorilor români să fie cunoscute cât mai multor consumatori, Asociația Millésime a hotărât organizarea Salonului Vinurilor Millésime. Un scop permanent al Asociației și al Salonului Vinurilor Millésime, va fi acela de a crea condițiile necesare pentru a ne bucura împreună de vinuri de calitate și de diversitatea acestora. Misiunea pe care ne-o asumăm pentru vinul românesc, este aceea de a susține și promova soiurile de struguri autohtone, producătorii și vinurile de calitate, cu scopul de a avea un consumator informat și educat care să recunoască, să prețuiască și să plătească, calitatea vinurilor românești.

Ne găsiți și pe Google News