Sala de Consiliu a Universității din Oradea s-a dovedit prea mică luni, 7 aprilie 2025, pentru numărul mare de studenți și profesori veniți din Alicante, Padova și Oradea, pentru deschiderea oficială a „părții practice” a proiectului internațional „Teme și metode de cercetare în domeniile istoriei și filologiei”. Evenimentul face parte din programul intensiv mixt (BIP) al EU GREEN, desfășurat între 17 februarie și 11 aprilie 2025.
La întâlnirea din dimineața zilei, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, împreună cu prorectorul Universității din Alicante, prof. univ. dr. Cătălina Iliescu Gheorghiu și coordonatorul Departamentului de Studii Lingvistice și Literare al Universității din Padova, prof. univ. dr. Dan Octavian Cepraga, au discutat despre extinderea colaborării academice dintre cele trei instituții.
În cadrul evenimentului oficial, prorectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, a subliniat importanța proiectului, descriindu-l ca fiind „un program complex, incluzând activități didactice, științifice și culturale”. El a evidențiat aspectul inedit al programului, respectiv utilizarea literaturii și dramaturgiei în studierea realităților istorice.
„Universitatea din Oradea salută și încurajează astfel de colaborări academice, deoarece internaționalizarea este o prioritate strategică a echipei noastre manageriale”, a declarat prof. Șipoș.
Decanul FIRISPSC, prof. univ. dr. habil. Gabriel Moisa, a menționat că „istoria comună a regimurilor autoritare și dictatoriale ne oferă o bază solidă pentru a înțelege provocările actuale și viitoare ale Europei unite”.
La rândul său, prof. univ. dr. Cătălina Iliescu Gheorghiu a vorbit despre prestigioasa tradiție teatrală a Universității din Alicante: „Teatrul atrage studenți din toate domeniile, precum și personal administrativ, fiind o componentă importantă a vieții noastre academice”.
Prof. univ. dr. Dan Octavian Cepraga de la Universitatea din Padova a subliniat semnificația evenimentului: „Această întâlnire marchează împlinirea unui parcurs de colaborare de peste 15 ani, dedicat creării unui spațiu intelectual comun și dialogului liber”.
„Să nu uităm cât de importantă este prietenia”, a concluzionat prof. Sorin Șipoș, îndemnând studenții să ducă mai departe relațiile construite între cele trei universități.
Prima zi a evenimentului a continuat cu o prezentare culturală oferită de Ansamblul Folcloric al Facultății de Arte, condus de conf. univ. dr. Oana Lianu.



