S-au finalizat lucrarile de extindere la doua gradinite si doua crese din Oradea
Stiri Oradea

S-au finalizat lucrarile de extindere la doua gradinite si doua crese din Oradea

S-au încheiat lucrările de extindere a unor grădiniţe şi creşe din Oradea, investiţii realizate pe fonduri europene. Este vorba despre Grădiniţa nr. 53 şi Creşa nr. 7 din cartierul Rogerius, şi Grădiniţa nr. 28 şi Creşa nr. 4 din cartierul Nufărul.

Aceste investiții pe fonduri europene pentru extinderea unor grădinițe și creșe din oraș contribuie la dezvoltarea infrastructurii educaționale, oferind locuri în plus pentru preșcolari și condiții bune în unitățile educaționale.

Dezvoltarea unui oraș presupune și dezvoltarea unui sistem de educație calitativ, accesibil tuturor, care pornește încă de la creșe și grădinițe. În ultimii ani au fost reabilitate mai multe grădinițe și școli, cu scopul de a crește nivelul de calitate a învățământului local iar Primăria Oradea s-a preocupat să deschidă noi creșe, cum e cea de pe strada Iuliu Maniu sau cea din Parcul Industrial, la care lucrările se apropie de final și să extindă clădirile unor grădinițe, pentru a asigura accesul în sistemul preșcolar de stat tuturor celor care doresc”, a declarat viceprimarul Florin Birta.

Grădinița nr. 53 și Creșa nr. 7 din Rogerius

Lucrările de extindere a Grădiniței nr. 53 și a Creșei nr. 7 – Albă ca Zăpada, de la parterul clădirii, situate în cartierul Rogerius, pe strada Călugăreni nr. 4A, au început în luna august 2019.

Corpul nou de clădire cu un regim de înălțime P+1E, cu 3 săli de grupă: 40 de locuri la grădiniță și 20 de locuri la creșă, a fost realizat în 13 luni. Pentru sălile noi de grupă sunt prevăzute grupuri sanitare la fiecare nivel, izolator pentru copiii bolnavi, cabinet medical, vestiare și grupuri sanitare separate pentru personal, holuri, zone de servit masa, zone de depozitare. Proiectul prevede și dotarea cu 2 locuri de joacă în curte, unul pentru creșă, unul pentru grădiniță.

Executantul lucrării este SC Conpila SRL Oradea, în asociere cu SC Atamora SRL Oradea, proiectant general. Lucrările, în valoare totală de 1.826.772,87 lei fără TVA, s-au realizat în cadrul apelului de proiecte nr. POR/4/2017/4.4/4.4/1– Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare , Obiectiv Specific 4.4 Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă  în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.

Grădinița nr. 28 și Creșa nr. 4 din Nufărul

Lucrările de extindere a Grădiniței nr. 28. și a Creșei nr. 4 de la parterul clădirii, situate pe Aleea Onisifor Ghibu nr. 16, urmează să fie recepționate în intervalul 14-18 septembrie 2020.

Corpul nou de clădire are un regim de înălțime P+1E, cu 7 săli de grupă pentru copii la standardele actuale impuse de legislația în vigoare, respectiv 80 de locuri la grădiniță și 60 de locuri la creșă. Sunt prevăzute grupuri sanitare la fiecare nivel, izolator pentru copiii bolnavi, cabinet medical, vestiare și grupuri sanitare separate pentru personal, zone de depozitare, echiparea oficiului alimentar din cadrul creşei. La parter sunt amplasate cele trei săli de grupă de creșă, iar la etaj cele 4 grupe de grădiniță. Sălile de grupă au fost dotate cu mobilier specific pentru copii: măsuțe, scaune, iar în zona de dormitor pătuțuri cu saltea.

Zona exterioară a fost amenajată și echipată cu echipamente de joacă și pardoseală din tartan cu jocuri interactive pentru copii, iar sistemul de încălzire este realizat prin pardoseală, astfel asigurându-se astfel un confort termic optim desfășurării procesului instructiv educativ.

Lucrările au fost realizate în cadrul apelului de proiecte nr. POR/4/2017/4.4/4.4/1– Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare , Obiectiv Specific 4.4 Creșterea calității infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă  în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020.

Executantul lucrării este asocierea formată din DRUM ASFALT SRL – lider de asociere (90,20%), TRAMECO S.A. – asociat (8,22%) și SC NOVARTIS SRL – asociat (1,58%).

Valoarea contractului este 3.760.328,90 lei fără TVA.

loading...