Rezultate Evaluare Nationala 2019 Bihor. A crescut procentul de promovare, iar 17 elevi au obtinut note de 10
Educatie

Rezultate Evaluare Nationala 2019 Bihor. A crescut procentul de promovare, iar 17 elevi au obtinut note de 10

La examenul din acest an, în judeţul Bihor s-au înscris 4634 de elevi, din care 4067 au fost prezenţi şi 567 absenţi. Niciun elev nu a fost eliminat.

Din totalul candidaţilor prezenţi, s-au înregistrat 589 de candidaţi cu medii cuprinse între 5-5.99, 700 cu medii cuprinse între 6-6.99, 706 de elevi au avut medii între 7-7.99 şi 573 între 8-8.99.

În urma datelor statistice înregistrate înainte de contestaţii, 339 de candidaţi au avut medii între 9-9.99 şi 17 elevi au obţinut media 10. În acest an s-au înregistrat 168 note de 10 (41 la matematică, 125 la limba şi literatura română, 2 la limba şi literatura maternă).

Procentul de promovare a examenului de evaluare naţională, înainte de contestaţii, este 71,90%. Anul trecut, rata de promovare a fost 69,96 %.

Candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţii, iar înregistrarea acestora va avea loc azi, 25 iunie 2019, de la ora 14 până la 20.

Rezolvarea contestaţiilor se va desfăşura în perioada 26 – 28 iunie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 29 iunie 2019.

loading...