Rezultate Bacalaureat Bihor 2019, sesiunea de toamna. 28,18% rata de promovabilitate, mai mare cu 5 procente fata de 2018
Educatie

Rezultate Bacalaureat Bihor 2019, sesiunea de toamna. 28,18% rata de promovabilitate, mai mare cu 5 procente fata de 2018

Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor vă aduce la cunoştinţă că azi, 3 septembrie 2019, au fost afişate rezultatele, înainte de contestaţii, în cadrul examenului de bacalaureat naţional, sesiunea august – septembrie 2019.

În această sesiune s-au înscris 1371 de elevi din care s-au prezentat 1146, absenţi 225, iar 11 au fost eliminaţi din examen.

Potrivit rezultatelor, în Bihor s-au înregistrat 812 candidaţi respinşi, 207  fiind respinşi cu medii cuprinse între 5.00 şi 5.99.

Din totalul candidaţilor prezenţi, 323 au promovat examenul de bacalaureat, 272 au avut medii între 6-6.99, 45 de elevi au avut medii între 7-7.99, de asemenea, s-au înregistrat 6 candidaţi cu medii între 8-8.99.

Procentul de promovare, înainte de contestaţii, pentru examenul de bacalaureat, sesiunea de toamnă, este de 28.18%. Anul trecut rata de promovare, înainte de contestaţii,  a fost de 23.58%.

Candidaţii nemulţumiţi de rezultate pot depune contestaţii azi, 3 septembrie, între orele 12 – 16, iar în 7 septembrie vor fi afişate rezultatele finale la centrele de concurs.

loading...