RE/MAX se extinde cu încă o unitate în Oradea și deschide primul birou RE/MAX Prime Capital din România
Diverse

RE/MAX se extinde cu încă o unitate în Oradea și deschide primul birou RE/MAX Prime Capital din România

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, a lansat primul birou sub umbrela Prime Capital din România, la Oradea. Evenimentul, care a avut loc pe 24 martie, a reunit top managementul RE/MAX și autoritățile locale. Noul birou este un coworking space în cadrul unei companii care se dorește a fi un ecosistem ce combină avantajele muncii de acasă, libertatea și non formalismul, cu beneficiile oferite de munca într-un birou în care te conectezi la cultura organizațională și interacționezi cu membrii organizației.

„Mă bucur să văd așa lucruri faine aici, o echipă de management și de agenți tineri și frumoși și un oraș vibrant, cu  foarte multă energie și spirit antreprenorial. Mihai, Ionuț și Ramona sunt niște oameni cu foarte multă viziune și tupeu antreprenorial, foarte atenți la detalii și la serviciile pe care vor să le ofere aici. Sunt încrezător că am ridicat standardele RE/MAX România cu biroul acesta din Oradea și îi încurajez să mergem mai departe, a declarat Răzvan Cuc, Președinte RE/MAX România.

Conceptul RE/MAX permite agenților să își administreze singuri timpul, încurajează spiritul antreprenorial, având în același timp sisteme de urmărire și creștere a performanței. Biroul RE/MAX Prime Capital oferă un cadru care inspiră oamenii să își atingă niveluri noi de performanță din toate punctele de vedere, atât personal, cât și de carieră și de business.

„Mulțumesc echipei mele pentru că a crezut în visul nostru, de la niște planșe până azi, la biroul inaugurat. Colegii din RE/MAX Prime Capital vor avea în continuare tot suportul meu și le urez succes pe mai departe, să ajungem împreună pe culmile succesului”, a declarat Ramona Rugan, manager birou RE/MAX Prime Capital

interlink.ro

Printre invitații de la evenimentul de inaugurare au fost prezenți dezvoltatori imobiliari, investitori, designeri și arhitecți, topografi, notari, avocați, oameni de business și partenerii alături de care RE/MAX Prime Capital a creat biroul. La eveniment a participat, de asemenea, și primarul municipiului Oradea, Florin Birta, care a felicitat inițiativele de business de top care aleg Oradea în traseul lor de dezvoltare.

„Pentru tot ceea ce este aici vreau să mulțumesc partenerilor noștri, tuturor colegilor care au activat ca agenți într-un birou mic și care au reușit să construiască o reputație bună pentru RE/MAX  Prime Capital, bazată pe valori, având și rezultate extraordinare, a adăugat Mihai Pop, Broker/Owner RE/MAX Prime Capital.

Un spațiu cu design modern și finisaje premium, pentru agenți și servicii imobiliare de topSituat pe strada Roman Ciorogariu nr. 46, la parterul unui ansamblu nou de locuințe, noul birou RE/MAX Prime Capital este desfășurat pe o suprafață de 120 mp și a fost creat de către brokerii Prime Capital ca

un spațiu în care clienții și agenții să își găsească inspirația. Pentru realizarea acestuia au fost implicați oameni pasionați de design interior și creare de spații armonioase. Spațiul cuprinde o zonă de recepție, biroul managerului, o sală de ședințe și un spațiu deschis pentru zone de coworking, alături de o zonă de tip cafenea.

„Ne dorim ca RE/MAX Prime Capital să fie un birou cu servicii profesioniste, ceea ce înseamnă: atenție la detalii, cinste, oameni educați, ce au cunoștințe solide, oameni care au la îndemână totul ca să ofere cele mai bune soluții pentru clienții noștri.”, a menționat Ionuț Rugan, Broker/Owner RE/MAX Prime Capital.

Ne găsești și pe Google News