Marți, 16 octombrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 14.00, polițiștii de investigații criminale din Beiuș și Ștei, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au efectuat o acțiune pe raza localității bihorene Ștei, în vederea prevenirii și combaterii actelor ilicite de comerț, a unor activități ilicite privind producerea, contrafacerea, contrabanda, traficul și comercializarea produselor din tutun și pentru a verifica modul în care aceștia utilizează aparatele de marcat electronice fiscale.
În cadrul acțiunii, polițiștii bihoreni au verificat cinci operatori economici, iar pentru neregulile constatate au aplicat trei sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 12.500 lei, din care două conform prevederilor Legii nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și una potrivit prevederilor O.U.G. nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
În cadrul acțiunii, a fost depistată o femeie de 59 de ani, din localitatea Ștei, județul Bihor, care deținea și oferea spre comercializare 1.166 de țigarete fabricate artizanal, 1.820 de țigarete nemarcate fiscal și 600 de grame de tutun măcinat, în valoare de 1.976,4 lei.
Țigaretele și tutunul nemarcate corespunzător au fost ridicate în vederea confiscării și femeia de 59 de ani a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 lei, conform prevederilor Legii nr.12/1990. De asemenea, în cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cea în cauză fiind bănuită de comiterea infracțiunii de producerea de produse accizabile care intră sub incidența regimului de antrepozitare in afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competente.
Totodată, în cadrul aceleiași acțiuni, polițiștii bihoreni au depistat în localitatea bihoreană Lunca o localnică de 58 de ani, care, în calitate de persoană fizică autorizată, deținea și oferea spre comercializare 920 de țigarete (46 pachete de țigarete) nemarcate legal, în valoare totală de 460 lei. Totodată, aceasta nu și-a îndeplinit obligația de a se dota cu aparate de marcat electronice fiscal achiziționate conform prevederilor O.U.G. nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Țigaretele nemarcate legal au fost ridicate în vederea confiscării, iar cea în cauză a fost sancționată contravențional conform prevederilor Legii nr.12/1990, cu amendă în valoare totală de 12.000 lei.
Ne găsiți și pe Google News