Proiect cu finantare europeana pentru dezvoltarea si promovarea patrimoniului Art Nouveau din Oradea
Stiri Oradea

Proiect cu finantare europeana pentru dezvoltarea si promovarea patrimoniului Art Nouveau din Oradea

Primăria Oradea prin Instituția Arhitectului Șef (IAS) a câștigat anul trecut un important proiect cu finanțare europeană intitulat „Întărirea identității culturale în regiunea Dunării pornind de la patrimoniul comun Art Nouveau”, acronimul proiectului fiind Art Nouveau 2.

Contractul de finanțare a proiectului a fost semnat în luna noiembrie cu Autoritatea de Management, iar în cursul lunilor ianuarie-februarie s-a organizat licitația pentru achiziționarea serviciilor de management de proiect aferente.

În data de 16 februarie a fost semnat contractul cu firma câștigătoare, S.C Optimeast Europe SRL, în valoare de 132.000,00 lei (fără TVA). Având în vedere că firma a constituit deja garanția de bună execuție a contractului de servicii, urmează ca Instituția Arhitectului Șef să dea ordinul de începere a serviciilor de management.

Proiectul depus de IAS a fost selectat din 276 de proiecte

Proiectul „Întărirea identității culturale în regiunea Dunării pornind de la patrimoniul comun Art Nouveau” se derulează în perioada noiembrie 2020 – decembrie 2022 și are un buget total de 1.827.119 euro, buget distribuit între cei 9 parteneri implicați: Primăria Oradea în calitate de lider de proiect, Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural, Institutul Național al Patrimoniului din România, Muzeul de Arte Aplicate din Budapesta – Ungaria, Muzeul de Arte Aplicate din Viena – Austria, Muzeul de Arte şi Meșteșuguri din Zagreb – Croația, Universitatea Tehnică din Bratislava – Slovacia, Universitatea Kodolanyi Janos din Ungaria și Institutul Național de Protecție a Monumentelor Culturale din Serbia.

Cele mai importante axe ale proiectului Art Nouveau 2 sunt: dezvoltarea educației și a cercetării profesionale în ceea ce privește cunoașterea curentului Art Nouveau, planificarea urbană, promovarea patrimoniului Art Nouveau – secțiune legată foarte strâns de turism și celebrarea Zilei Internaționale Art Nouveau în 2021 și 2022.

Instituția Arhitectului Șef a accesat acest proiect cu scopul valorificării patrimoniului Art Nouveau al orașului Oradea prin punerea în valoarea a tuturor obiectivelor Art Nouveau și prin promovarea acestui patrimoniu cultural atât în țară, cât și în străinătate.

Prin câștigarea acestui proiect, Instituția Arhitectului Șef din cadrul Primăriei Oradea are la dispoziție un buget total de 257.000 euro, din care 85% reprezintă contribuția Uniunii Europene, 13% cofinanțarea asigurată de Guvernul României și 2% contribuția proprie a Primăriei Oradea.

Instituția Arhitectului Șef va folosi bugetul care îi revine prin proiect pentru realizarea următoarelor obiective: elaborarea unui studiu de mobilitate în partea centrală a orașului; elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru transformarea unui spațiu public identificat pe baza studiului de mobilitate într-un spațiu care să favorizeze mobilitatea sustenabilă; organizarea unei școli de vară pentru urbaniștii din Oradea, care va reuni urbaniști din toate țările participante la proiect, școală al cărei scop este realizarea unui schimb de experiență cu unii dintre cei mai buni arhitecți din Europa; un curs de instruire a ghizilor de turism orădeni, în sensul promovării patrimoniului Art Nouveau; realizarea unui set de materiale de promovare a patrimoniului Art Nouveau a orașului și distribuirea acestora către operatorii de turism, dar și organizarea Zilei Mondiale Art Nouveau în 2021 și 2022.

De asemenea, Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural (MOO), implicat la rândul său în acest proiect, beneficiază de un buget total de 98.605 euro, din care 85% reprezintă contribuția Uniunii Europene, 13% cofinanțarea asigurată de Guvernul României și 2% contribuția proprie a Primăriei.

Muzeul Orașului Oradea va fi implicat în proiect în colaborare cu partenerii prin dezvoltarea unor programe educaționale pentru tineri, respectiv organizarea unei expoziții. Acestea vor fi completate de o serie de filme şi spoturi de promovare a Art Nouveau-ului orădean. Scopul acestor activități este de a prezenta frumusețea și particularitățile patrimoniului Art Nouveau local, respectiv de a dezvolta în comunitate aprecierea față de moștenirea culturală.