Programul de educatie non-formala DISCOVER revine la Oradea
Educatie

Programul de educatie non-formala DISCOVER revine la Oradea

Chiar dacă iarna își face simțită prezența, studenții din organizația AIESEC Oradea doresc să aducă puțină căldură sufletească elevilor de clasele V-VIII, prin programul DISCOVER, ajutându-i să cunoască culturile altor țări.

AIESEC este cea mai mare organizație condusă de studenți, din lume. Scopul nostru este de a aduce un impact pozitiv prin dezvoltare personală și prin experiențe globale. Viziunea noastră: Pacea și împlinirea potențialului uman. Dezvoltăm comunităţile şi societatea înconjurătoare prin intermediul proiectelor noastre sociale.

DISCOVER este un proiect de educație non-formală din ciclul nostru de dezvoltare pentru tineri. Noi credem că în educație se află cheia către viitor este proiectul de educatie non-formala prin care ne dorim ca tinerii din ziua de azi să se simtă conectați cu restul lumii și să fie conștienți de faptul că trebuie să învețe câte ceva din fiecare experiență pe care o trăiesc, iar în acest fel vor deveni cea mai bună versiune a lor.

În cea de-a doua ediție a programului DISCOVER, timp de şase săptămâni cei 5 studenţi voluntari internationali vor avea sesiuni interactive în limba engleză cu o tematică multiculturală cu elevii  claselor V-VIII din Oradea.

Ne găsiți și pe Google News